saraca dreapta
dl radu campeanu a condus pnl intre 1990 si 1995. dupa 16 ani de exil la paris, dupa experienta nemijlocita a libertatii si a democratiei occidentale, dupa o perioada de igienizare mentala, de descatusare de sub apasarea zgurii ideologiei comuniste, s-a intors in 1990 pentru a pune umarul la construirea unei economii de piata autentice in romania.
dar cum vede radu campeanu liberalismul, piata libera, capitalismul occidental?
“Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societăţii pe baza libertăţii, a proprietăţii individuale, a liberei iniţiative, a capitalului sprijinit, a libertăţii de acţiune, de creaţie.”
dl campeanu nu se lasa inselat de asemenea conceptii naive; dinsul crede dimpotriva ca “aceste componente economice esenţiale premerg de la o anumită percepţie despre om şi societate care presează individul pe un anumit postament” (???); deducem cumva ca individul are anumite impresii despre sine insusi care, la rindul lor, determina, oarecum dialectic, o anume demarcare a individului in cadrul societatii
“Eu aş adăuga fără să fiu creştin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există şi ideea că în om există o scânteie spirituală”. aripa iluminista franceza este de acord
“Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului”. david hume are obiectii majore; burke se uita usor crucis, sustine ca nu intelege unde bate si nici de ce aduce asta in discutia despre economie politica; nici nu ne asteptam la altceva, el nu ii intelege pe francezi; rousseau, hegel, marx nu au nimic impotriva, sint de parere ca e un fundament suficient de solid de la care se pot deduce individul, societatea si, in cele din urma, definitia acestei anume spiritualitati umane
“Concepţia liberală care este individualistă şi merge cu toate caracteristicile ei, de creaţie, de respect reciproc şi, pe de altă parte aveţi soluţia colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate şi poate chiar să sugrume individul.” perfect; ne intoarcem la baza, acum stim despre ce vorbim
“Intre aceste două concepţii sunt o serie întreagă de încrângături. [...]Că în ţările occidentale o să găsiţi partide istorice foarte puternice şi care, în fond, sunt tot liberale.” i-auzi pozna!
“O să găsiţi social-democraţi care şi ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care înţelege democraţia şi care se încadrează şi o respectă, adică respectă regulile ei.” cu fata umana, ar zice unii; dar ce-avem noi cu ei?
“sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul şi între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală şi care vrem să fim moştenitorii unei tradiţii este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea.” adam smith se incrunta usor
“însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoşi, e făcută şi din oameni mai slabi care nu pot fi ignoraţi numai pentru că noi suntem individualişti.” adam smith se foieste nervos
“In fond, omul care crează bogăţie poate se uită în primul rând la ce face el.” adam smith se mai linisteste si sare sa ajute: “pentru profit şi nu din altruism, ne asigură, brutarul, măcelarul sau berarul, cina necesară”; piata libera se va autoregla; dupa cum stim cu totii, mina invizibila este neobosita; pentru restul cazurilor sa le lasam, conform principiului sfint al diviziunii muncii, ceva de facut bisericii si organizatiilor caritabile, iar guvernarea sa se ocupe, cum e si normal, de asigurarea egalitatii de sanse si de justitie
“Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiţie, de a echilibra lucrurile şi să ştiţi că această preocupare e în toate ţările occidentale unde liberalismul trăieşte. Cine spune că în SUA nu e aşa, greşeşte. [...] Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta.” adam smith se arunca de pe cladirea protv; ion iliescu aplauda in picioare
14.03.1998, protv, punctul pe i
http://www.zp.ro/module-subjects-viewpage-pageid-414.phtml
O. Andronic: Domnule Câmpeanu, se vorbeşte mult şi aprins pe tema liberalismului. Bănuiesc însă că puţini ştiu exact cum se defineşte doctrina. Aţi putea să faceţi o succintă precizare?
R. Câmpeanu: Am să încerc, cu toate că este foarte greu să sintetizezi prea mult o concepţie care este şi filozofică şi economică.
Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societăţii pe baza libertăţii, a proprietăţii individuale, a liberei iniţiative, a capitalului sprijinit, a libertăţii de acţiune, de creaţie. Aşa este. Numai că, aceste componente economice esenţiale premerg de la o anumită percepţie despre om şi societate care presează individul pe un anumit postament şi pentru asta lui trebuie să i se acorde încredere, respect şi libertatea de a-şi desăvârşi personalitatea.
Eu aş adăuga fără să fiu creştin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există şi ideea că în om există o scânteie spirituală. Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului. De aici conflictul fundamental între liberalism şi marxism. Dacă priviţi scena de gândire politică în lume, o să vedeţi că, de fapt, se confruntă două mari concepţii. Concepţia liberală care este individualistă şi merge cu toate caracteristicile ei, de creaţie, de respect reciproc şi, pe de altă parte aveţi soluţia colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate şi poate chiar să sugrume individul.
Intre aceste două concepţii sunt o serie întreagă de încrângături. Dar fundamentul este acesta. Că în ţările occidentale o să găsiţi partide istorice foarte puternice şi care, în fond, sunt tot liberale. O să găsiţi social-democraţi care şi ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care înţelege democraţia şi care se încadrează şi o respectă, adică respectă regulile ei.
Vreau să vă spun aşa: sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul şi între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală şi care vrem să fim moştenitorii unei tradiţii este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea. PNL prin Duca, imediat după primul război mondial, a vorbit de armonie socială. Nu s-a temut să o facă, ceea ce noi spunem astăzi, ca un termen banalizat -protecţie socială sau o anumită repartiţie, liberalismul, în general este cel care crează bogăţia. El o crează. Datorită libertăţii care o are să rişte să-şi pună la contribuţie mintea, toată inteligenţa, puterea, energia. însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoşi, e făcută şi din oameni mai slabi care nu pot fi ignoraţi numai pentru că noi suntem individualişti.
O. Andronic: Noţiunea de liberalism a fost interpretată, nu numai de publicul larg, ci şi de personalităţi care s-au pretins liberale, ca o cale foarte simplă spre îmbogăţire fără să te intereseze ce se întâmplă cu ceilalţi. Şi cred că asta este a fost o chestiune care a grevat asupra liberalismului.
R. Câmpeanu: Sigur, poate că aveţi dreptate. In fond, omul care crează bogăţie poate se uită în primul rând la ce face el. Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiţie, de a echilibra lucrurile şi să ştiţi că această preocupare e în toate ţările occidentale unde liberalismul trăieşte. Cine spune că în SUA nu e aşa, greşeşte. In Franţa o să-1 găsim şi înainte cu un guvern de dreapta. In Anglia – conservatorii au făcut acelaşi lucru. In Germania – creştin-democraţii.
Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta. Important este ca să creezi omului, individului posibilitatea să se dezvolte conform personalităţii şi puterii lui de creaţie.
