Skip navigation

g.k.chesterton, what’s wrong with the world?

eroarea medicala

o carte moderna de cercetari sociologice are o structura oarecum predeterminata. de regula, incepe cu o analiza a situatiei actuale, cu statistici, tabele de populatie, cu rata de scadere a criminalitatii printre congregationalisti, rata de crestere a isteriei in rindul politistilor si multe alte observatii similare consemnate deosebit de precis; tot de regula, se incheie cu un capitol intitulat „remediul”. acestei metode minutioase, serioase, stiintifice i se datoreaza aproape in totalitate imprejurarea ca acest „remediu” nu este niciodata descoperit. aceasta schema, o intrebare cu iz medical urmata de o reteta de vindecare, este o nerozie; este cea dintii mare nerozie a sociologiei. se cheama diagnosticarea prealabila a bolii, etapa care ne va permite apoi identificarea medicatiei potrivite. pe cind insasi esenta si demnitatea umana ne obliga, in ce priveste chestiunile sociale, sa cautam sa intelegem mai intii starea de vindecare si abia apoi pe cea de boala.

acest sofism este doar unul dintre cele cincizeci de sofisme pe care le-a creat obsesia moderna pentru metafore biologice sau corporale. este la indemina sa vorbesti despre organismul social sau despre leul britanic. dar marea britanie nu este nici organism, iar leu nici atit. din momentul in care ii atribuim unei natiuni unitatea si firescul unui animal oarecare, imaginatia o poate lua linistit razna. oamenii sint bipezi, dar asta nu inseamna ca vom putea vedea o adunare de cincizeci de oameni drept un centiped. de aici vine, de exemplu, si imensul absurd al discursurilor despre „natiuni tinere” sau despre „natiuni muribunde”, ca si cum o natiune ar avea o durata de viata fizica si bine precizata. astfel, unii spun despre spania ca ar fi in ultimul stadiu de batrinete; ar putea la fel de bine sa spuna si ca si-a pierdut toti dintii din gura. sau altii spera ca in curind canada va produce o literatura nationala; asta e ca si cum ai spune ca in curind canadei ii va miji mustata. natiunile sint formate din oameni; prima generatie ar putea fi foarte bine ramolita, la fel de bine cum a mia generatie ar putea fi foarte robusta. acelasi gen de deductii le fac si cei care vad implinirea unei natiuni prin simpla acumulare de cunostinte si prin cresterea in dimensiuni, nu altfel decit in acord cu legile dumnezeiesti si omenesti. acestia nici macar nu izbutesc sa-si respecte pina la capat propria paralela cu corpul uman. nu-si mai pun intrebarea daca nu cumva un imperiu creste mai mult in copilarie, sau daca nu cumva la batrinete acumuleaza doar grasime. insa dintre toate variantele in care se poate gresi prin cedarea in fata acestui capriciu al comparatiilor fizice, cel mai grav este tocmai cel pe care il avem in fata noastra: obiceiul de a descrie detaliat o boala sociala, pentru a propune mai apoi medicatia corespunzatoare.

in fapt, noi vorbim despre boli in cazurile in care avem de-a face cu o deteriorare a functiilor corpului uman si avem un motiv foarte bun sa procedam asa. deoarece, desi poate sintem nedumeriti in privinta modului in care s-a produs stricaciunea, nu avem nici o dificultate in a ne pune de acord asupra modului in care ar fi trebuit sa functioneze in mod normal. niciun doctor serios nu isi propune sa creeze un tip nou de om, avind ochii sau membrele amplasate diferit. in cazuri extreme, un om poate iesi dintr-un spital cu un singur picior, insa niciun medic nu se va gindi, coplesit fiind de un extaz creator, sa il trimita acasa cu un picior in plus. stiinta medicala este multumita cu acest corp asa cum este el si depune eforturi doar pentru restaurarea sa.

in schimb stiintele sociale nu sint deloc multumite de sufletul omenesc obisnuit si au de vinzare tot felul de suflete noi si interesante. omul, ca idealist social, va spune „m-am saturat sa fiu puritan; as vrea sa fiu pagin”, sau „dincolo de aceasta noapte de incercari si suferinte ale individualismului se intrevad zorii unui paradis colectivist”. ei bine, in ce priveste corpul uman, nu avem de-a face niciodata cu acest soi de diferente in ce priveste idealul ultim. un pacient poate sa vrea sau nu sa ia chinina; insa ce este sigur este ca vrea sa se insanatoseasca. nimeni nu zice „m-am saturat de durerea asta de cap; cred ca as prefera o durere de dinti”, sau „singura solutie pe care o vad la aceasta gripa ar fi o eruptie de pojar”, sau „dincolo de aceasta noapte de de incercari si suferinte din pricina guturaiului se intrevad zorii unui paradis al reumatismului”. insa dificultatea rezolvarii problemelor publice rezida tocmai in imprejurarea ca tratamentele pe care le recomanda unii reprezinta boli cu mult mai grave pentru altii; unii imagineaza stari de sanatate pe care altii se incapatineaza sa le numeasca stari de boala. dl belloc spunea odata ca nu ar abandona ideea de proprietate decit o data cu toti dintii din gura sa; totusi, pentru dl bernard shaw proprietatea nu este un dinte, este mai degraba o durere de dinti. lordul millner a facut o incercare sincera de a implementa la noi eficienta nemteasca; cu toate acestea, multi dintre noi am fi primit mai degraba cu bratele deschise o eruptie de pojar. dr saleeby ar dori implementarea eugeniei; in schimb, eu unul as prefera reumatismul.

acesta este punctul caracteristic de blocaj in toate discutiile moderne despre societate – saminta de cearta nu este in modul de identificare a dificultatilor, ci in tinta pe care ne-o propunem. sintem de acord cu totii despre ce nu este in regula; insa ajungem sa ne scoatem ochii cind discutam despre care ar fi alternativa buna. sintem cu totii de parere ca o aristocratie lenesa este un lucru rau. insa nu am admite in niciun caz cu totii ca o aristocratie harnica ar fi de dorit. sintem cu totii suparati pe preotii necredinciosi din jur; insa unii dintre noi ar fi si mai suparati daca ar intilni unul cu adevarat credincios. sintem cu totii indignati ca armata noastra este slaba, inclusiv cei care ar fi si mai indignati daca am avea o armata puternica. chestiunea sociala este exact opusul celei medicale. nu sintem, ca si medicii, in dezacord asupra modului in care a survenit imbolnavirea, insa complet de acord asupra naturii starii de sanatate. dimpotriva, sintem cu totii de acord ca anglia este in suferinta, insa jumatate dintre noi mai degraba si-ar intoarce privirea dezgustati decit sa o vada in ceea ce numesc cealalta jumatate sanatate infloritoare. abuzurile sint atit de evidente, mirosul lor este atit de greu incit ii impinge pe toti oamenii de buna cuviinta intr-o aparenta de unanimitate. uitam insa ca, desi sintem de acord asupra abuzului, vom avea pareri destul de diferite asupra bunului uz al unui lucru. dl cadbury si cu mine vom fi probabil in acord cind vom judeca o circiuma proasta; in schimb in fata alegerii uneia bune vom ajunge in mod sigur la o cearta zgomotoasa.

sustin, deci, ca metoda sociologica obisnuita, de a diseca mai intii mizeria saraciei sau de a cataloga prostitutia, este cu totul inutila. cu totii avem aversiune fata de mizeria saraciei; insa ar fi poate o cu totul alta poveste daca am incepe sa discutam despre saracia respectabila. cu totii dezaprobam prostitutia; insa nu toti aprobam puritanismul. singura metoda de a discuta despre relele sociale este sa sarim direct la idealul social. nebunia din jur o vedem cu totii; insa cum ar arata sanatatea? am intitulat aceasta carte „ce e gresit in lumea asta?”, iar corolarul acestui titlu poate fi dedus destul de simplu: gresit este ca nu ne intrebam mai intii unii pe ceilalti cum am vedea o lume dreapta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: