Skip navigation

Category Archives: jurnalism de calitate

http://www.zoso.ro/2009/12/ultimul-interviu-de-campanie-al-lui-basescu.html

si aici (multumesc Andrei): http://www.trilulilu.ro/Arhi/03834fa1017873

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
ziua fara realitatea tv

ziua fara realitatea tv

De ce avem nevoie de Radio Europa Liberă

http://presa.nu/comunicare/de-ce-avem-nevoie-de-radio-europa-libera-94.html

Actualitatea dă peste noi, sunt lucruri spuse şi lucruri nespuse care vin năpraznic şi ne stâlcesc feţele, pe un front entropic, ca într-un film despre bătălia de la Mărăşeşti. Despre ce să scrii mai întâi? Despre mineriada neaşteptată a Doinei Cornea, sau despre Mircea Dinescu, endorser PSD? Despre avizul INEC, sau despre protestul din Piaţa Universităţii? Deşi, încă doi oameni au murit de gripă, iar un copil de şase ani şi-a pierdut viaţa, strivit de un leagăn, la Târgovişte… La Europa Liberă s-ar fi vorbit, foarte probabil, de Dinescu si Cornea.

Doua Pacturi fără dizidenţă

Mircea Dinescu, dizident român, scriitor interzis spre sfârşitul erei comuniste, promovează cartea Incredere a lui Mircea Geoană. Ajunge şi la Timişoara, unde, dupa semnarea Pactului de la Timişoara ţine un discurs, alături de Crin Antonescu, Mircea Geoană şi primarul ţărănist, Gheorghe Ciuhandu. În acelaşi timp, la Timişoara au loc proteste de stradă, oamenii se strâng în Piaţa Operei şi scandează lozinci împotriva noii alianţe. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Bucureşti. 25 de asociaţii de revoluţionari îi cer viitorului preşedinte al României să clarifice evenimentele de la Revoluţia din `89 şi găsirea vinovaţilor pentru crimele de atunci. Cei doi candidaţi la preşedinţie sunt chemaţi să semneze Pactul pentru Reformarea Romaniei.

mai bine cititi presa.nu

Vasile Ernu – Repetându-l şi multiplicându-l pe Ceauşescu
Alin Fumurescu – Marea prestidigitaţie ideologică
Vlad Ţurcanu – Perspectivele de aderare la NATO a republicii Moldova. O privire de la Chişinău
Mihnea Măruță – Realitatea TV în 2009: de ce şi când a întors armele?
Călin Cosmaciuc – Start-up-urile Bisericii
Iulian Comanescu – Ţine a-ntâia! am o ştire-bombă de alaltăieri!

02.06.2006 – Patrick Andre de Hillerin

Cred, dupa cate va cunosc, ca ati citit deja cam tot ce se putea citi despre achizitionarea de catre Sorin Ovidiu Vantu a 70% din actiunile trustului Academia Catavencu. Ati remarcat, probabil, o masiva ingrijorare, exprimata mai mult sau mai putin metaforic, referitoare la faptul ca independenta editoriala a publicatiilor din trust va fi afectata, in ciuda declaratiilor optimiste ale actionarilor minoritari.

Or, asa cum spunea si Mircea Toma, Vantu a mai fost actionarla Academia Catavencu, detinand 30% din actiunile revistei, fara a avea si posibilitatea de a interveni in politica editoriala. Drept e ca, in 2000, cand 300.000 de oameni au ramas fara banii investiti la FNI, Academia Catavencu a ignorat suveran scandalul, iar faptul ca nu a scris niciun rand despre SOV in acea perioada i-a adus o scadere de tiraj, o pierdere de cititori si o alta de credibilitate. Toate acestea insa fara ca Vantu sa intervina vreo clipa.

A trecut ceva vreme de-atunci, iar locul lui Vantu a fost luat, in actionariatul AC, de catre Sorin Marin, om serios si fara probleme de imagine, o persoana ai carei bani au permis extinderea. De la un saptamanal care dadea tonul in investigatiile economice si politice, s-a ajuns la un mic trust ce recomanda cele mai bune baruri, restaurante si spectacole de teatru, te invata cum sa gatesti pentru toti, iti propune cele mai bune metode de a pescui crapi, iti spune care sunt cele mai trendy scutece pentru copii si ce machiaje merg la femeile curajoase. Trustul mai detine un cotidian cumintel, plin de comentarii elaborate, dar lipsit de anchete, o mica retea radio de succes, o revista culturala si, evident, saptamanalul de la care a pornit totul. O afacere care merge si mai are inca unde creste. Dar pentru aceasta crestere nu ajung banii produsi de regia care administreaza spatiul publicitar al TVR. Asa ca asocierea cu un nou investitor, in conditiile in care Sorin Marin dorea de cateva luni bune sa se retraga, era absolut necesara.

Cei care isi fac astazi false griji in legatura cu independenta editoriala a Academiei Catavencu se pripesc. In fond, ce ar putea influenta SOV? Dezvaluirile senzationale despre Cristina Rus? Pamfletele necrutatoare despre diversi prezentatori TV? Investigatiile despre jocurile de computer? Stati linistiti! Detinatorul a 70% din actiunile AC nu va interveni, iar dezvaluirile minore ale revistei care avea pe vremuri cel mai tare departament de investigatii vor curge in continuare, brat la brat cu jurnalul lui Tetelu si cu salvarea Vamii Vechi.

sursa: http://www.sfin.ro/articol_5180/dormi_linistit._un_trust_de_presa_lucreaza_pentru_tine_.html

dupa cum probabil ati aflat deja, jurnalismul de calitate a mai suferit o infringere de etapa prin incetarea colaborararii intre conducerea evz si rodica culcer; in consecinta, va atrag atentia asupra unui ziar mai putin cunoscut, formula as

aici gasiti articolele d-nei culcer: http://www.formula-as.ro/redactia/rodica-culcer-48
iar aici pe cele ale lui neculai constantin munteanu: http://www.formula-as.ro/redactia/n-c-munteanu-38

Intrebarile saptamanii

Zgomot si furie

Rodica Culcer

1. Cum vedeti evolutia politica dupa iesirea PSD de la guvernare? Va rezista PD-L-ul pana la alegerile prezidentiale? Cum ne afecteaza provizoratul?

Cum spun francezii, doar provizoratul dureaza!Vom avea asadar parte de un guvern PDL, fie el interimar sau provizoriu pana la prezidentiale, pentru ca termenele legale si constitutionale permit acest lucru, iar presedintele Traian Basescu va numi tot un premier PDL in cazul in care ar reusi motiunea de cenzura depusa de PNL si de UDMR. Conform Constitutiei, pana la alegerile prezidentiale nu mai sunt posibile alegeri anticipate, iar politicienii probabil nici nu si le doresc, astfel incat actuala echipa este sigura pe fotoliile pe care le ocupa pana la 6 decembrie. Abia dupa aceea noul presedinte va coagula in jurul persoanei sale o noua ma joritate parlamentara.

Dincolo de chestiunile procedurale, trebuie spus ca plecarea ministrilor PSD din guvern – sacrificati intr-o manevra prost gandita, pentru ambitiile prezidentiale ale liderului lor Mircea Geoana – nu va declansa o criza economica. Atat FMI, cat si agentiile de rating, urmaresc deciziile guvernului si sunt mai putin interesate de partidele care-l compun. Guvernul minoritar poate rezista asadar pana la prezidentiale, dar nu si dupa aceea. In pregatirea prezidentialelor, este de asteptat insa ca lupta politica sa se ascuta, din pacate cu consecinte negative pentru tara. De abia motiunea de cenzura depusa de liberali si de udmr-isti ar putea genera o criza politica, daca reuseste cu ajutorul votului PSD, pentru ca oamenii politici, in loc sa se concentreze asupra nevoilor tarii, se vor bloca intr-un razboi politic paralizant, fara nici o finalitate, de vreme ce PDL nu poate fi scos de la guvernare pana la alegeri. Vom avea parte, asadar, de zgomot si furie, exact cand aveam nevoie mai multa de eficienta guvernamentala si de ratiune. Din pacate, PSD, PNL si UDMR s-au coalizat din nou impotriva lui Traian Basescu si a partidului sau si au tot interesul sa genereze impresia de haos si instabilitate.

Pe de alta parte, PDL are interesul, tot din perspectiva alegerilor prezidentiale, sa demonstreze ca este un partid responsabil, reformist, eficient si totodata abil. Decizia lui Emil Boc de a angaja raspunderea guvernamentala pentru o noua lege a pensiilor se incadreaza in aceasta strategie, lansand o provocare adversarilor sai: daca impiedica adoptarea legii printr-o noua motiune de cenzura, PSD, PNL si UDMR vor fi cele care blocheaza limitarea si chiar reducerea pensiilor speciale de care beneficiaza, indiferent de contributii, 200 000 de privilegiati din armata, servicii secrete, magistratura si diplomatie si care costa opt miliarde de lei anual. Daca opozitia respinge legea pensiilor, se situeaza de partea privilegiatilor si impotriva celor multi si dezavantajati, iar daca o accepta, ii face cadou guvernului PDL un succes de care va profita Traian Basescu. Grea dilema pentru adversarii presedintelui si, totodata, o demonstratie ca politica se poate juca si inteligent, nu numai destructiv si isteric.

2. In plina criza economica, sindicatele au decis sa iasa in strada, desi se stie ca finantele statului sunt pe butuci. Credeti ca asistam, de fapt, la o manipulare politica?

– Daca luam putina distanta si examinam atent succesiunea de proteste care a blocat viata publica in ultimele doua luni, putem detecta o actiune concertata de destabilizare a statului roman: primii au intrat in scena magistratii, cu o greva ilegala si indecenta, ale carei semnificatii ne dau fiori; apoi s-au declansat fara nici un temei protestele bugetarilor arondati PSD – adica ale sindicatelor despre care Mircea Geoana tocmai a declarat ca sunt aliatii naturali ai partidului sau. Daca trecem in revista, fie si sumar, revendicarile protestatarilor, vom vedea nu numai ca sunt neintemeiate si nerealiste, ci si ca liderii protestelor sunt de rea credinta. Sindicalistii au sustinut, de pilda, ca veniturile bugetarilor vor scadea, desi acest lucru nu este adevarat, dupa cum au demonstrat cu cifre prim-ministrul si ministrul de finante.

Apoi au batut moneda pe deficientele legii salarizarii unitare a bugetarilor, cerand ca aceasta sa fie aplicata abia cand vor fi destui bani pentru a-i pastra pe toti bugetarii cu salarii mai bune decat in prezent. O astfel de grila de salarizare ar necesita insa marirea masei monetare de cel putin patru ori, ceea ce nimeni nu poate garanta pe termen mediu. In plus, Romania este una din putinele tari europene in care o treime din bugetari ocupa functii auxiliare, nu de utilitate sociala, adica sunt secretare, soferi sau casieri. Nimeni nu poate sustine un asemenea sistem pagubos, iar guvernul se imprumuta de cateva luni bune la banci, cu dobanzi mari, pentru a achita pensiile si salariile bugetarilor, ceea ce inseamna ca si generatiile viitoare vor fi impovarate cu datoriile acumulate acum.

Cat mai poate continua acest dezmat? S-a vazut insa ca este inutil sa incerci o discutie obiectiva si realista cu liderii Aliantei Bugetarilor, care evita datele concrete si promoveaza un discurs agresiv. Aceiasi oameni au fost foarte tacuti si docili pe vremea guvernului Nastase, cand nici profesorii, nici functionarii publici, nici cadrele medicale nu castigau mai mult – poate chiar castigau mai putin decat acum. Dar liderul SANITAS este parlamentar PSD, ceea ce spune multe despre interdependenta dintre acest partid si miscarile sindicale de protest. Ar merita sa meditam aici si asupra deciziei Camerei Federative a Medicilor de a nu intra in greva, pentru ca acest gest sa nu fie interpretat politic, inainte de alegerile prezidentiale. Sa ne amintim, in acest context, de faptul ca anul trecut, aceleasi sindicate din educatie, care protesteaza acum, refuzau sa faca greva in semn de protest fata de decizia guvernului Tariceanu, de a nu pune in aplicare legea care marea salariile profesorilor cu 50%, pentru ca protestul lor sa nu fie interpretat politic, inainte de alegerile parlamentare. Amintim ca legea in cauza fusese initiata de PSD. Mai poate cineva sa aiba un dubiu cu privire la substratul politic al actualelor proteste sindicale?

sursa: http://www.formula-as.ro/2009/888/intrebarile-saptamanii-23/zgomot-si-furie-11653

Stimate domnule C.T. Popescu

10.12.2004, Robert Turcescu
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1248196-stimate-domnule-popescu.htm

[…]
Scrisoarea de fata o public insa dintr-un alt motiv, care nu are legatura cu simpatiile sau antipatiile politice pe care, si eu, ca si dumneavoastra, le avem sau nu la un moment dat. Va scriu pentru ca in emisiunea de miercuri seara, invocind mentinerea catastrofalului judecator Ghergut in fruntea BEC, ati anuntat ca, pentru prima oara in ultimii cincisprezece ani, nu va veti mai prezenta la vot.

Din acel moment, domnule Popescu, v-am simtit departe, ca o amintire din copilarie. M-am gindit ore intregi cum sa va prezint motivele pentru care eu cred ca Romania are nevoie, duminica, 12 decembrie, de o prezenta foarte mare a cetatenilor la vot. Inclusiv a dumneavoastra, domnule Popescu.

Cautind in arhiva personala, am descoperit insa un fragment de text, care va apartine si care ma elibereaza de aceasta pledoarie pro-vot. Sint curios cum priviti acum, domnule C. T. Popescu, rindurile de mai jos, aparute sub semnatura dvs. in octombrie anul trecut, la scurt timp dupa ce (ironia sortii!) v-a revoltat o aparitie la televiziune a domnului Octavian Paler.

„Aparind marti seara la Televiziunea publica, alaturi de un soi de tucalar al lui C.V. Tudor linga care parea ca se simte foarte bine, dl Paler a trintit-o lat si satisfacut de sine: eu nu merg la vot.

Carevasazica, dupa ce a compilat o capita de pagini despre Grecia antica, cea care a inventat cuvintul democratie, dupa ce ne serveste regulat eructatiunile sale erudite din Tocqueville sau Clemenceau despre aceeasi democratie, Paler trage concluzia stiintifica: sa nu mergem la vot.

Nu-mi face placere sa-i explic Socratelui nostru de serviciu ca a nu merge la vot nu poate insemna o forma de protest, ci doar o forma de primitivism politic. Doi insi care refuza sa-si exprime votul, indiferent de motivele pe care le invoca, bat amindoi spre paleoliticul civilizatiei cetatenesti.“ Pina duminica mai sint doua zile.

Eu, domnule Popescu, la fel ca multi alti cetateni ai Romaniei, voi merge la vot. Si inca mai cred ca veti veni si dumneavoastra. Pentru ca, indiferent de ghergutii din fruntea BEC sau de invingatorul scrutinului de duminica, am credinta ca numai asa vom reusi sa ne salvam copiii din primitivismul lumii romanesti in care traim acum. Va astept la vot, domnule Popescu.

Primiti aceasta scrisoare ca pe o mina intinsa de un prieten, pentru ca numai prietenii adevarati au taria sa ne atraga atentia atunci cind gresim. Chiar daca ne cheama Cristian Tudor Popescu.

update: cealalta fata a jurnalistului r. turcescu o gasiti la http://nikuelektriku.blogspot.com/2009/10/picatura-chinezeasca-turceasca.html 🙂

de ce votam anul acesta in noiembrie?
pentru ca, din fericire, putem

audio (obligatoriu pentru nehotariti): actualitatea romaneasca (19.12.1989)

moderatori: emil hurezeanu, neculai constantin munteanu; participă la program: nestor rateș, monica lovinescu, william totok, serban orescu; mesaj al dramaturgului eugene ionesco, transmis de la paris.

cititi mai mult aici: http://www.europalibera.org/content/article/1842530.html

30 aug 1958 – 7 oct 2006

Lovitura de stat privata

25.03.1999 – René PARSAN
http://www.ziua.ro/display.php?data=1999-03-25&id=22764

Miscarile sindicale de primavara sunt de obicei la fel de normale, nevinovate si necesare pentru orice guvernare, de oriunde ar fi ea, ca ciorba de urzici in Postul Pastilor. Ce amplifica gravitatea protestului muncitoresc din martie ’99 sunt precedentele acestui an de pomina: bataliile mineresti, targuielile la limita santajului cu Banca Mondiala si FMI, tumbele leului, preavecinatatea cu Iugoslavia, cutremurele din Vrancea si amenintarea, sanatoasa de altfel, ca pana la sfarsitul anului vom fi mai saraci si mai someri ca niciodata. Este suficient ca romanii sa fie panicati si sa sufle in iaurt, de la Vasile pana la ultimul sindicalist din coloana.

In plus, discursul sindicatelor, un adevarat terci revendicativ, contine anul acesta de la cele mai puerile solicitari de stanga, pana la cele mai de bun simt solutii de dreapta. Mai precis, de la legea tichetelor de masa, la reducerea fiscalitatii. Si daca prima ne aduce aminte de cantinele pe care ni le propunea Ceausescu, si de care n-am mai apucat nici el nici noi sa ne bucuram, chestiunea cu reducerea taxelor si impozitelor suna a Catarama „ca dracu”. Revenind la ineptia aceasta de „lege a cartelelor”, trebuie subliniat nu ca exista, ci ca a fost luata in seama, si mai mult, ca a fost promisa sindicatelor. Numai ca o ciorba calda nu tine de loc de protectie sociala, ci complica lucrurile. Singura protectie reala sunt banul si proprietatea.

Dar ceea ce face viata amara guvernantilor de serviciu este votul uninominal, revendicare pe care sindicatele au imprumutat-o de la „societatea civila”. Numai ca liderii sindicali care se considera cea mai importanta forta a societatii au, conform sondajelor, tot atata credibilitate in fata omului de rand cat au oamenii politici si structurile democrate ale puterii, adica aproape deloc. Ceea ce face ca societatea si statul sa fie egale cu aproape zero pentru romani. Daca mai tinem cont ca si liderii sindicali, si parlamentarii sunt alesi de aceiasi masa de neincrezatori situatia societatii romanesti devine absurda. Liderii sindicatelor au totusi un atu in fata alesilor: ei chiar sunt alesi prin sistemul uninominal. Si se pare ca nu ajuta cu nimic.

Revenind la revendicari, Vasile are dreptate de doua ori: si cand afirma ca cererile protestatarilor sunt politice, si cand isi retrage aceasta afirmatie, care ar putea turna gaz pe foc. Care foc poate sa dea mamaliga pe aragaz din orice. Asa ca premierul este nevoit sa negocieze cu degetele in usa, pentru ca in momentul actual nu-si poate permite sa riste nimic. Deci sunt de asteptat concesii „ca la Cozia”. Daca va da inapoi in privinta restructurarii sau a procesului de privatizare, potolirea de moment sindicatelor s-ar transforma intr-o infrangere ca la Costesti. Si pentru care vom plati din greu o buna parte din mileniul trei. Personal, eu cred ca baletul guvern-sindicate va fi prelungit pana prin august cand Romania va iesi din corzi in ceea ce priveste depasirea varfului datoriilor externe.

Alegerea acestui moment pentru declansarea grevei generale este datorata doar conditiilor meteorologice. Pe viscolul de ianuarie, sutele de mii de muncitori, pe care sustin Hossu, Todoran si Costin ca-i pot determina sa ia cu asalt Palatul Victoria, s-ar fi sulberat dupa primul colt de la Universitate. Un punct bun pentru marile centrale a fost totusi delimitatrea de razmerita minerilor. Si de fapt si un semn de intelepciune. Pentru ca din cardasia cu Miron Cozma ar fi iesit terfelita toata miscarea sindicala din Romania. Pe de alta parte, revendicarile sociale, cele reale, sunt mai importante decat cele cateva mine din Vale.

Din punct de vedere politic, partidele de stanga au acum oportunitatea sa castige cateva puncte, iar coalitia de guvernamant va fi nevoita sa cedeze de bunavoie niste procente in sondaje. Ar fi bine sa aiba ce n-a avut PDSR in 1996, curajul de a pierde alegerile pentru a face opozitie intr-o tara europeana si nu de a guverna cu orice pret o saracie cronica.

Ce suna sinistru in cererile sindicatelor este guvernul tehnocrat de criza. Nu numai ca ne-ar spulbera si putina credibilitate politica si financiara pe care o mai are Romania in lume, dar trebuie sa ne reamintim ca un executiv de specialisti, fara suport politic, nu poate decat sa administreze criza. Cazul guvernului Stolojan e mai mult decat elocvent: un guvern legat de mani, fara initiativa legislativa, tributar negocierilor de subsol dintre membrii unei coalitii si asa fragile si macinate de interese de clica si datoare clientelei politice.

Pe romaneste, sindicatele nici nu vor un pact social, „executa” mai din disciplina, mai din obligatii, o criza. Cei care vor comanda plutonul de executie sunt singurii care au de castigat dintr-o criza politica urmata de o perioada tulbure de provizorat: miliardarii de carton care incearca sa amane scadeta dobanzilor si hotii conturilor securitatii. Adica, nu se doreste decat un moment de respiro pentru spalarea rufelor murdare. Un guvern privat ar fi solutia tuturor problemelor.

Marsul de ieri a avut si cateva momente, sa zicem, de bun augur. Unul din ele ar fi faptul ca sindicalistii „au marsaluit pe verde”, urmand toate caile legale. Ca au strigat jos guvernul, este normal. Doar nu era sa-l laude pentru negocierile cu Banca Mondiala si pentru ca a reusit sa jupoaie imunitatea de pe Vadim. La capitolul initiative la misto, pe primul loc s-a clasat primarul Lis care a instituit prohibitia de 7 ore, privand protestatarii de o binemeritata bere dupa o istovitoare zi de pauza.

Caseta tehnica: peste 100.000 de participanti cu locuri in picioare, cateva mii de jandarmi, vreme favorabila, pe alocuri SRI, teren bun, scor alb la pauza. Se joaca in continuare dupa regula golului de aur. Despre arbitraj numai de bine. Glasul tribunei: „Capul lui Vasile trebuie zdrobit de rotile de Raba”.

Miza mineriadei sindicale este
http://badeadan.blogspot.com/2009/10/miza-mineriadei-sindicale-este.html

Cealalta fata a fratiei: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6152077-cealalta-fata-fratiei.htm

„Nu se poate face capitalism cu oameni pesimişti”

sursa: http://www.dilemaveche.ro/old/arhiva_dilema/374/DumiSAND.htm
Dumitru SANDU, dilema veche, 14-20 apr. 2000

Cartea profesorului Dumitru Sandu Spaţiul social al tranziţiei analizează competent, ştiinţific şi interesant în acelaşi timp, componentele şi determinările celor zece ani de tranziţie românească, efortul de a trece de la o fortăreaţă totalitară la o societate democratică şi la o economie de piaţă, context în care optimismul – ceea ce îl generează şi ceea ce-l ucide – devine subiect de analiză. „Reprezentările despre schimbare devin parte integrantă a schimbării”, susţine profesorul Sandu şi acesta a fost subiectul interviului de mai jos, rămas monolog, deoarece întrebările nu făceau decît să încurce logica discursului.

Tema optimismului îmi este dragă, nu pentru că aş fi un optimist iremediabil. Dezbaterea publică de pînă acum, dusă de către politicieni, jurnalişti, sociologi s-a centrat pe mulţumire şi nemulţumire, pe satisfacţie-insatisfacţie, încredere şi neîncredere. Sînt aspecte extrem de importante. În raport cu ele optimismul în capitalismul românesc este o nouă temă.

Legătura dintre optimism şi capitalism nu este una speculativă, ci una de fond, de substanţă. Capitalismul de tip democratic – nu cel autoritar, dictatorial, gen Franco sau Hitler – se dezvoltă prin proiect, prin proiecte individuale şi de grup, libere să se mişte, să intre în competiţie. Ca să faci proiecte, trebuie să ai dispoziţia de a gîndi ziua de mîine. Şi a gîndi ziua de mîine, înseamnă, în esenţă, a fi optimist. În esenţă, deoarece ziua de mîine poate fi gîndită în sens pozitiv şi în sens negativ. Optimismul ţine de gîndirea pozitivă.

După această constatare apare întrebarea: cine generează optimismul? Vine din cer, vine de pe pămînt, vine de la dreapta, adică din Vest, vine de la stînga, adică din Est? El vine de aici, din această ţară, de pe aceste locuri, din solul acestei ţări, în primul rînd din solul social şi instituţional. Ar trebui să ne întrebăm atunci, dacă optimismul există în profunzime, în structura valorică reală a acestui popor, sau e legat de structuri instituţionale. Ca orice fenomen social nu are o singură determinare, nu există legături unice în viaţa socială. Dar, pe de altă parte, există legături predominante.

Cînd economiştii, oameni care operează cu cifre – unii dintre ei cu idei fascinante – ajung în zona incertitudinii, în explicarea unor fenomene, cum ar fi eşecul de moment al capitalismului din România, încep să vorbească despre valorile şi mentalităţile existente, nefavorabile capitalismului adevărat. Se presupune că în genele noastre culturale există o orientare pasivă, nonantreprenorială; dar situaţia românilor plecaţi în străinătate infirmă această supoziţie. În momentul cînd se schimbă mediul, se schimbă şi reacţiile omului: el nu-şi modifică mentalitatea, el pleacă luînd cu el un bagaj cultural, al culturii româneşti, al lui pentru toată viaţa; el are succes pentru că s-a modificat mediul. Şi nu e vorba despre colegii de muncă sau de vecini, ci în special despre structura instituţională. Punctul meu de vedere este că optimismul, floarea rară care trebuie ocrotită, creşte numai în anumite grădini, trebuie să aibă anumite alei, straturi orînduite, în aşa fel încît respectiva floare să fie provocată să crească. Este nevoie de o anumită umiditate, însorire. În plan social acestea se numesc instituţie, lege, ordine instituţională. Cum se poate crea un aranjament de legi, instituţii, asociaţii care să-i poată determina pe oameni să-şi gîndească viitorul la modul pozitiv? Nu există reţete. Dar în această căutare de răspuns, societatea românească este una fascinantă pentru sociolog, politician sau jurnalist, deoarece răspunsurile se găsesc greu dar – probă de optimism şi nu numai – se pot găsi.

Problema este cea a stimulării activismului social al oamenilor, în plan economic şi mai ales în plan politic. Răspunsul standard la întrebarea formulată mai înainte este că structurarea dezirabilă nu se produce din vina politicienilor. La prima vedere este adevărat: ei sînt inginerii, proiectanţii de instituţii. Instituţia nu este proiectată de omul de pe stradă: acesta are dorinţe, are aspiraţii şi el trebuie să respecte instituţia după înfiinţarea ei. E un joc de doi parteneri. Dar ca sociolog trebuie să nuanţez. Nu e corectă afirmaţia că toţi politicienii sînt în toate cazurile vinovaţi, plasînd toate deficienţele acolo.

Boala este legată de o tendinţă mai generală şi ea se numeşte lipsa de expertiză. În societatea noastră, stocurile de cunoaştere, mai ales pe latură economică şi socială, sînt extrem de reduse. În lipsa unei informaţii adecvate care să permită judecăţi şi evaluări corecte, apare tendinţa de a găsi un ţap ispăşitor. Ori de cîte ori ne ducem spre ţapul ispăşitor, politicianul de dreapta sau cel de stînga, cel care a fost la putere sau cel care este la putere, circulăm în spaţii ideologice, în spaţii din afara cunoaşterii de specialitate, de unde şi vin rădăcinile răului. E adevărat că nu există o cunoaştere precisă a felului cum trebuie să se desfăşoare tranziţia postcomunistă. Şi în alte ţări ea evoluează prin încercare şi eroare. Dar ceea ce se întîmplă în centrul şi Estul Europei este unic doar din punct de vedere economic; din punct de vedere politic se aseamănă destul de bine cu experienţa Spaniei, a Portugaliei sau a Greciei, din anii ’70-’80, cînd aceste ţări au trecut de la regimuri autoritare la organizări social-politice de tip democrat. Trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă este unică şi e firesc ca Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, România şi celelalte ţări din zonă să fie confruntate cu erori.

De unde vin diferenţele?

Majoritatea teoreticienilor se referă la punctul zero, la faptul că în 1990, Ungaria, Polonia, Cehia arătau altfel decît România sau Bulgaria. Acolo situaţia era mai bună, existau experimente ale reformei, chiar în cadrul comunismului, în timp ce România a fost o ţară izolată. Şi Dej, şi Ceauşescu au avut un succes remarcabil în izolarea ţării şi această „performanţă” ne influenţează în continuare. Este ceea ce se numeşte dependenţă de cale: se avansează în funcţie de drumul pe care s-a pornit. Este aşa, dar nu e numai aşa. Această influenţă a punctului zero, 1989-1990, este în scădere; contează din ce în ce mai mult memoria instituţională, capacitatea diferitelor societăţi de a înmagazina şi de a prelucra informaţia cu privire la ce a fost bine şi ce a fost rău în anii trecuţi. De aici vin diferenţele.

În lumea exemplelor, se pot găsi multe explicaţii: am lucrat, doi ani de zile, ca expert PHARE pentru probleme de dezvoltare regională, proiectînd împreună cu colegi geografi, urbanişti, economişti, structurile instituţionale necesare dezvoltării regionale. Un coleg al nostru din Anglia a venit în ţară la un interval de un an de zile şi a fost primit de aceeaşi persoană, la acelaşi ridicat nivel de decizie, în acelaşi birou, din Palatul Victoria. La a doua vizită, englezul a constatat că tot ce s-a discutat la prima întîlnire nu mai exista, n-a notat nimeni ce s-a decis în urmă cu un an. Ca să nu mai vorbim că nu se făcuse nimic din ceea ce se promisese. Cînd a revenit era ca şi cum ar fi venit pentru prima oară. Este tragic din punct de vedere social, pentru că, în acel mic-mare birou, din Palatul Victoria, s-a întîmplat ceea ce se petrece în toată ţara: nu se adună informaţia, nu se leagă cum trebuie, nu se învaţă din ce este greşit şi din ce este bun. Brambureala instituţională de aici decurge. Aşa apare şi nevoia de a găsi puncte de intrare în cercuri vicioase, extrem de bine structurate. Dacă este să vorbim aplicat, atent, ştiinţific, problema nu este cu politicianul sau cu mentalităţile, ci cu cercul vicios creat în relaţia dintre mentalitatea omului simplu şi politician. Pentru că există şi un gen de cultură a omului normal, care favorizează comportamentul defectuos al politicianului.

Ar trebui căutate punctele de intrare de unde să poată fi întreruptă acţiunea distructivă a lipsei de memorie instituţională. Nu ştiu care e calea, dar pot exista ipoteze. Una dintre ipotezele de acţiune este cea a dezbaterii publice responsabile, în care şi jurnaliştii şi juriştii, şi sociologii, şi economiştii, şi politicienii să-şi respecte reciproc competenţele. Atunci pot să apară efectele de corecţie. Presa este un mecanism cu un început bun, competiţia există, în pofida unor dependenţe economice evidente. Presa a contribuit mult la indicarea unor direcţii de acţiune în materie de corupţie şi modul de raportare la corupţie este una dintre căile de rupere ale pomenitului cerc vicios.

Optimismul trebuie plasat, cu sens, într-un tablou. Termenul este etichetă pentru un fenomen mai larg, care se referă la capacitatea de dezvoltare prin proiect.

Pentru a evolua, o societate trebuie să genereze prin grupurile ei, prin asociaţiile ei, prin indivizii ei, planuri concurente de dezvoltare. Dar aranjamentul instituţional nu este suficient pentru producerea modernizării democratice. Acest proces trebuie regîndit, reconstruit, scos din clişeele socialismului şi pus pe făgaşul lui normal de dezvoltare capitalistă. În esenţă, modernizare înseamnă raţionalizare, organizare raţională, pe fundament ştiinţific, a proceselor economice, politice şi sociale. Construirea de proiecte face parte din acest proces major. Nu se poate ajunge însă la o efervescenţă constructivă, decît dacă se asigură fluxurile optime de circulaţie a informaţiei necesare. Una din moştenirile grele ale comunismului este circulaţia defectuoasă a informaţiei: se cheltuiesc bani mulţi pentru producerea ei şi apoi zace stocată, moare în dosare sau, mai nou, în fişierele calculatoarelor. O parte din informaţia necesară sociologului – sondajele – el şi-o produce singur, dar pentru a pune un diagnostic corect este nevoie de mai mult. Lupta cu instituţiile guvernamentale, dar şi cu cele neguvernamentale, pentru a obţine informaţii curate, bune, este destul de grea, în pofida progreselor făcute pe această cale. Capitalismul nu poate fi eficient fără accesibilitatea informaţiei şi capacitatea de prelucrare şi de analiză, în aşa fel încît datele să vorbească oamenilor. Pe piaţă sînt multe cărţi proaste care fac ideologie sub haină ştiinţifică şi singura modalitate de a le elimina este să pregătim oamenii aici cît se poate, să-i trimitem în străinătate să înveţe; trebuie să facem să circule exemplele bune, reuşitele societăţii, altfel opinia publică este copleşită de eşecuri. Numărul de specialişti pentru zona ştiinţelor sociale, oameni capabili să prelucreze bine datele, este încă extrem de redus.

Acolo unde nu există competenţă în prelucrarea informaţiei, creşte ideologia. Aceasta din urmă îşi are rostul ei, mai ales atunci cînd este credinţă constructivă, dar nu ca justificare de interes sau de incompetenţă. Floarea optimismului social poate fi uşor sufocată de vitalitatea pe care o au ideologiile, politicianismul, corupţia şi incompetenţa.

Academia Caţavencu – Din ciclul: “Halterofili celebri”

Corneliu Coposu nu rezistă prea mult cu degetele în priză

au consemnat Iaromira Popovici si Eugen Istodor
http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/370_academia_catavencu_din_ciclul_halterofili_celebri_corneliu_coposu_nu_rezista_prea_mult_cu_degetele_in_priza/

AC: Nu v-a spart nimeni arcada?
CC: Arcada se sparge inevitabil. Mai ales ca eu aveam osul temporal mai proeminent. Mai mult face impresie, dar nu e dureroasa. Am fost pocnit de multe ori…
AC: Si in pauze, nu loveati si dumneavoastra?
CC: Eu, in primul rind, am fost halterofil. Cintaream 114 kg si ridicam la smuls 120. In box am participat la demonstrative. Avind garda pe stinga, utilizam upercutul pe dreapta, lovitura mai deosebita. Garda pe stinga iti ofera un avantaj fata de un adversar cu ea pe dreapta, pentru ca ii destabilizezi sistemul de aparare. Cind el pareaza loviturile pe care le dai cu stinga, lovesti cu dreapta. E foarte usor de parat upercutul.
AC: La Cotroceni aveati cartilajul rupt?
CC: Cartilajul mi l-a rupt maestrul Vulpescu de la primul antrenament, ca sa nu-mi lacrimeze ochii de durere cind voi primi o lovitura in nas. Am urlat de durere, dar nasul mi s-a refacut. La Cotroceni n-am angajat meci de box. Ce-i drept n-am avut martori la discutie. Domnul Iliescu l-a avut pe domnul Gherman si asta s-a simtit; domnul Gherman a dezmintit cuvintele domnului Iliescu, aratind ca nu eu am cerut intrevedere la Cotroceni. Nu mi-am luat nici un reportofon sa inregistrez discutia, dar nici aparatul asta nu m-ar fi ajutat: domnul Iliescu a mai trucat inregistrari ale discutiilor noastre.
AC: Nu stiti ca e strict interzisa discutia cu conducatorul autovehiculului in timpul mersului>
CC: E foarte buna interdictia, pentru ca soferul e atent la peripetiile drumului si la pietonii ce umbla anarhic pe trotuare. Sa vorbesti cu soferul inseamna sa-i distragi atentia de la accidente. Sloganu-i bun, soferul are statiile dinainte stabilite si nu sta la dispozitia oricarui pasager ca sa coboare cind vrea.
AC: Viteza de 180 km/ora de la Trabant este echivalenta cu cea de 180 km/ora de la Mazda?
CC: Bineinteles, daca-i viteza nu poate fi decit egala. Unele masini au indicatoarele in mile. Eu am calatorit cu un astfel de automobil pina la Polul Nord. Eram cu prim-ministrul Suediei pe o strada oglinda ca sa-mi arate noptile albe.
AC: Ce mincau ursii albi?
CC: Banuiesc ca sint omnivori, dar noi n-am intilnit tipenie de animal pe drum. Am vazut doar pasari de Pol.
AC: Pasarile care zboara au carnea congelata?
CC: Sa stiti ca vietuitoarele au o protectie foarte buna contra mediului. Organismele se adapteaza, pasarile au pene si puf si dorm in zapada. Eu am stat la Canal, in plina iarna, doar intr-o camasa de vara. Tot bratul mi s-a umplut de par de protectie, de la mineca scurta in jos. Si aveam o blana apreciabila.
AC: In ce formatie zboara ciorile iarna?
CC: N-am vazut niciodata stoluri de ciori. Avangarzile lor dau semnalul, cra-cra, cind descopera insecte sau produse botanice, iar ciorile din convoi au organizare anarhica si navalesc.
AC: Cercetatorii au demonstrat ca si ciinii au aceeasi organizare. V-a muscat vreun ciine?
CC: Pe mine m-a muscat chiar ciinele meu.
AC: Asta v-a schimbat conceptia filozofica despre lume si viata? Pe scurt, din idealism ati cazut in materialism?
CC: Nu-s materialist deloc.
AC: Dar fumati si beti cafele. Tigara si cafeaua sint materiale.
CC: Si maninc lucruri facute tot din materie. Dar idealismul n-are legatura cu cele trei pachete de Kent pe care le fumez eu pe zi. E doar singura placere pe care mi-o permit pe lumea aceasta. Cred in Dumnezeu, de aici pleaca totul.
AC: Dumnezeu l-a lasat pe om cu un singur ficat. Stiti in ce parte a corpului a fost el plasat?
CC: Stiu ca e in partea dreapta. Nu ma incurcati cu intrebari de anatomie, ca am facut disectie.
AC: In formol, ce parte a trupului femeiesc e mai frumoasa?
CC: In materie de cadavre, nu-i nici o parte frumoasa.
AC: Cum e noaptea in cimitir?
CC: Am umblat noaptea prin cimitire in tinerete. Nu mi-era frica de strigoi, nici de cadavre iesite din groapa.
AC: Cit costa o piine domnule Coposu?
CC: Nu stiu costul piinii. In privinta asta intrebati-mi surorile. Ele stiu cel mai bine.
AC: In amintirea anilor de detentie, surorile va mai gatesc cite un soarece?
CC: In nici un caz. Eu am mincat serpi la Canal si nu-mi placeau pisicile, larvele, carabusii masticati de colegii mei. Avem un scriitor ce pastea un sac de iarba pe zi.
AC: Folositi Gerovital, asa cum vehiculeaza o parte a presei?
CC: Nu, si nici aspirine. Recunosc ca sint un om batrin si partidul nostru are oameni in virsta. Dar cine putea sa reorganizeze PNT-ul, decit cei care cunosteau traditia partidului de dinainte de 23 august? Eu am sa ma retrag in clipa in care stiu ca las pe miini tinere acest partid. Nu ma intereseaza Puterea dusa pina in pinzele albe.
AC: Aveti carnet de conducere?
CC: Conduc de la 16 ani. Imi plac masinile ca si Majestatii Sale Regele. Maria Sa era priceput si in ale mecanicii. Odata si-a reconstituit din piese un jeep. Prefera masinile cu doua diferentiale, pentru ca ii placea viteza. Eu am umblat doar in masini luxoase, dar n-am curaj sa ma aventurez cu mai mult de 120 km/h chiar si pe o strada pustie. N-am subtilitatea vitezei.
AC: Circulind cu o viteza asa mica, homosexualii nu v-au facut apropouri?
CC: M-a ferit Dumnezeu sa fiu agresat de vreun barbat. Cred ca pederastia si lesbianismul sint de data recenta. Pe vremea mea cazurile erau rare.
AC: In incheiere, domnule Coposu, am vrea sa va intrebam: cunoasteti din proprie experienta dansul in ring al omului ce-si baga degetele ude in priza?
CC: Am fost electrocutat la reparatii de priza. M-am fript putin, dar n-am stat ca prostu’ cu degetele in priza. Mi le-am retras.