Skip navigation

g.k.chesterton, what’s wrong with the world?

1. eroarea medicala
2. avem nevoie de un om lipsit de simt practic

exista o anecdota populara care ilustreaza foarte bine argumentele zadarnice si nesfirsite ale filozofilor; e vorba de intrebarea despre ce a fost primul, oul sau gaina? nu sint convins ca, daca ar fi bine inteleasa, ar fi chiar asa de inutila o examinare mai atenta. nu ma intereseaza aici sa abordez acel soi de profunde dispute metafizice sau teologice pe care le ilustreaza atit de bine povestea cu oul si gaina, ci un aspect mult mai concret. materialistii evolutionisti ar putea fi imaginati satisfacator, intr-o viziune a tuturor lucrurilor, ca fiind proveniti dintr-un ou, dintr-un embrion oval, nebulos, imens care s-a ouat singur printr-un accident cosmic. cealalta scoala de gindire, cea transcendentalista (careia, personal, ii ramin credincios), nu ar fi probabil nedemna sa fie reprezentata ca si cum aceasta frumoasa, rotunda lume in care traim nu ar fi decit oul depus de o pasare sacra, nenascuta; porumbita mistica a profetilor. insa pentru scopuri mult mai modeste am chemat in ajutor puterea acestei neobisnuite delimitari. fie ca pasarea vie este asezata la inceputul firului logic, fie ca nu, este in schimb absolut necesar ca ea sa fie asezata si la sfirsitul acestuia. pasarea vie trebuie tintita – nu cu o pusca de aceasta data, ci cu o bagheta magica, datatoare de viata. esential pentru pastrarea coerentei gindirii noastre este urmatorul lucru: oul si gaina nu trebuie gindite ca aparitii cosmice egale si alternative la infinit. nu trebuie sa le vedem ca un tipar repetitiv ou-gaina; unul dintre ele este un mijloc, iar celalalt este o tinta; sint doua lumi mentale diferite. lasind la o parte complicatiile legate de micul dejun, putem spune ca, principial, oul exista doar pentru a produce o pasare. in schimb pasarea nu exista doar pentru a produce alte oua. o pasare poate exista si pentru a se amuza pe sine, pentru a-l lauda pe dumnezeu, sau, de ce nu, pentru a-i sugera unele idei unui dramaturg francez. fiind o fiinta vie si autonoma, este, sau poate fi, valoroasa in sine. acuma, politica moderna de la noi este foarte neatenta la acest aspect; a uitat ca producerea acestei vieti fericite si autonome este pina la urma tinta tuturor situatiilor complexe si a compromisurilor prin care trecem. nu vorbim decit despre oameni utili sau despre institutii functionale; adica, ne gindim la gaini doar in termeni de producatori de oua. in loc sa cautam sa crestem o pasare ideala, acvila lui zeus sau lebada lui avon, sau orice altceva ne-am putea dori, discutam doar despre procesul de inmultire si embrioni. acest circuit in sine, separat de scopul sau divin, devine dubios si de-a dreptul morbid; otrava se strecoara in embrionii tuturor realizarilor; iar politica noastra ne apare ca un cos de oua clocite.

idealismul reprezinta considerarea fiecarui lucru doar sub aspectul sau practic. idealismul vrea sa discutam mai intii despre vatrai daca este potrivit pentru lovire, si abia apoi daca este potrivit pentru lovirea nevestei; sa vedem daca nu cumva oul este potrivit pentru cresterea pasarilor, inainte de a ne decide ca e destul de stricat pentru a putea fi utilizat in practica politica. ce stiu insa, e ca aceste cautari teoretice (care se ocupa cautarea scopului) il expun pe cel care le practica banalei acuzatii ca se pieptana in timp ce tara arde. o scoala, pentru care lordul rosebery este reprezentativ, si-a asumat sarcina de a inlocui idealurile sociale si morale care au reprezentat pina acum motorul politicii cu o coerenta si completitudine generica a sistemului social, care a primit numele de „eficienta”. nu sint pe deplin lamurit asupra doctrinei secrete a acestei secte. insa, atit cit pot eu sa inteleg, „eficienta” inseamna ca noi ar trebui sa descoperim totul despre o masina in afara de scopul pentru care a fost construita. a aparut mai nou un capriciu de-a dreptul neobisnuit: cel de a considera, cind lucrurile merg prost, ca avem nevoie de un om practic. ar fi cu mult mai adevarat daca am spune ca atunci cind lucrurile merg foarte prost avem nevoie de un om lipsit de spirit practic. sau, cel putin, de un teoretician. un om practic este un om deprins cu rutina zilnica, cu modul in care functioneaza lucrurile in mod normal. cind lucrurile nu merg, avem nevoie de un ginditor, un om care are o teorie asupra motivului pentru care aceste lucruri ar putea functiona. e rau sa te piepteni cind tara arde, insa pare destul de folositor sa fi studiat stiinta hidraulicii.

este astfel necesar sa renuntam la agnosticismul din zilele obisnuite si sa incercam rerum cognoscere causas. daca avionul in care sinteti are o mica toana, un mester ar putea-o rezolva; insa daca are un necaz mai grav, este foarte probabil ca va fi nevoie de un batrin profesor distrat si cu barba alba care sa fie tirit cu greu din laboratorul sau sa analizeze natura raului. cu cit mai grav dezastrul, cu atit mai lunga barba alba, cu atit mai distrat teoreticianul de care este nevoie pentru rezolvarea sa. iar in unele cazuri extreme, nimeni in afara de omul (probabil destul de scrintit) care a inventat o astfel de traznaie zburatoare nu va putea spune care a fost problema.

„eficienta” este inutila pentru aceleasi motive pentru care oamenii puternici, puterea vointei sau supraomul sint inutili. adica, este inutila pentru ca are de-a face cu actiunile doar dupa ce acestea au fost deja efectuate. nu are nici o teorie despre incidente inainte ca acestea sa apara; asa ca nu are nici o putere de decizie. o actiune poate sa fie reusita sau nereusita doar dupa ce s-a desfasurat; inainte de a incepe, trebuie sa fie, in teorie, corecta sau gresita. nu exista ceva de genul sustinerii invingatorului; pentru ca in momentul in care trebuie sustinut nu este invingator. nu exista lupta de partea cistigatoare; lupta se duce pentru a afla care este partea cistigatoare. daca o operatie a avut loc, a fost eficienta. daca un om a fost ucis, uciderea a fost eficienta. soarele tropical este eficient in a-i face pe oameni lenesi si adormiti, in aceeasi masura in care un sef de echipa bataus din lancashire este eficient in a-i face harnici ca niste albine. maeterlinck este la fel de eficient in a-i umple pe oameni de vibratii spirituale stranii ca si domnii crosse & blackwell in a-i umple de dulceata. totul depinde doar cu ce doresti sa fii umplut. lordul rosebery, fiind un sceptic modern, probabil ar prefera vibratiile spirituale. eu insa, ca crestin ortodox, prefer dulceata. insa ambii sint eficienti daca actiunea lor a reusit; si ineficienti pina in momentul incheierii acesteia. un om care se gindeste prea mult la succes va ajunge un sentimentalist stors de vlaga; pentru ca trebuie sa se uite intr-una inapoi. daca apreciaza doar victoria, trebuie sa se prezinte tirziu la lupta. pentru omul de actiune nu exista decit idealul.

acest ideal bine definit este o problema cu mult mai urgenta si mai practica in mijlocul timpurilor tulburi de acum din anglia; mai mult decit orice planuri sau propuneri imediate. pentru ca haosul de astazi se datoreaza unui soi de amnezie generala legata de tinta pe care o urmaream cu totii la inceputuri. nici un om nu mai cere ceea ce isi doreste; fiecare cere ceea ce are impresia ca poate primi. si tot asa, in timp poporul uita ce isi dorea omul la inceput; iar dupa o viata politica viguroasa si plina de succese, uita si el. avem o abundenta extravaganta de ‘varianta a doua’, un pandemoniu de ‘e bine si asa’. ei bine, acest soi de pliere a dorintelor nu numai ca previne aparitia oricarui fel de eroism, dar impiedica si realizarea unor compromisuri reale. se poate gasi mijlocul distantei intre doua puncte doar daca acestea sint fixe. s-ar putea sa putem ajunge la un aranjament intre doua parti care nu pot obtine amindoua ceea ce isi doresc; nu si daca acestia nu iti pot spune ce isi doresc. un chelner ar prefera mai degraba sa primeasca de la fiecare client comenzi clare, chiar daca acestea ar fi ‘ibis gatit in aburi’ sau ‘elefant fiert’, decit sa-i vada cu capul prins in miini pe fiecare, adinciti in calcule aritmetice legate de cantitatea de mincare posibil prezenta in bucataria restaurantului. cei mai multi dintre noi am avut de suferit de pe urma acelui tip de doamne care, dintr-un soi de altruism pervers, reusesc sa faca mai mult rau decit egoistii; care insista aproape in hohote pentru cel mai antipatic fel de mincare si se agata cu disperare de cel mai retras loc de sezut. cei mai multi dintre noi am participat la petreceri sau in excursii in care am asistat la aceasta agitatie efervescenta de auto-depreciere. spre deosebire de aceste admirabile femei, din motive mult mai meschine, practicienii politici tin lucrurile in aceeasi confuzie prin intretinerea dubiului asupra pretentiilor lor reale. nu este nimic care sa impiedice mai mult o rezolvare decit o aglomerare de astfel de mici capitulari. ne uitam uluiti la politicieni din toate aripile care sint pentru o educatie seculara, insa considera ca este inutil sa incerce sa faca ceva in aceasta directie; care doresc prohibitia totala, insa nu cred ca sint indreptatiti sa ceara asta; care regreta introducerea obligativitatii educatiei, insa o continua resemnati; sau care doresc improprietarirea taranilor si, in consecinta, voteaza pentru cu totul altceva. acest soi de oportunism nauc si incurcat este cel de care ne impiedicam la orice pas. daca oamenii nostri de stat ar fi fost vizionari, poate s-ar fi facut si ceva practic. daca le-am cere ceva abstract, poate am primi ceva concret in schimb. dupa cum pare, nu este numai imposibil de obtinut ceea ce isi doresc oamenii, dar este imposibil de obtinut si macar o parte din acestea, deoarece nimeni nu poate sa le puna clar pe hirtie. acea claritate si chiar duritate din negotul clasic pare ca s-a pierdut cu totul. uitam ca in cuvintul ‘compromis’ exista, printre alte lucruri, si particula bine definita si sonora ‘promis’. moderatia nu este vaga; este la fel de bine definita ca si perfectiunea. punctul din mijloc este definit in aceeasi masura in care sint definite punctele extreme.

daca sint pus de un pirat sa merg pe o scindura, e de prisos sa ma ofer, ca un compromis de bun simt, sa merg pina la o distanta rezonabila. pentru ca exact asupra acestei distante rezonabile nu vom fi de acord, eu si piratul. exista un moment deosebit de bine precizat matematic in care scindura se va inclina. bunul meu simt se intinde exact pina la acel moment; in schimb, bunul simt al piratului va incepe de-abia din acel punct incolo. insa acest punct este la fel de consistent definit ca orice alta diagrama geometrica; si la fel de abstract ca orice dogma religioasa.

si o bomboana 🙂

Ain’t got time for doubts or fears
Ain’t got time for shallow tears
Ain’t got time to bare my soul
Because I still got a hard way to go

Said that you got a losing hand
Ain’t no point in you raising sand
Ain’t got time to bare your soul
Because I still got a hard way to go

And it’s a crying shame
That you can’t lay the blame
On anybody else but yourself

Wish that you had my sympathy
You ain’t got no hold on me
And my heart is getting cold
And I still got a hard way to go

And it’s a crying shame
That you can’t lay the blame
On anybody else but yourself

And I still got a hard way to go

Anunțuri

WARNING: in high enough doses, anything will cause cancer

DEFENDING THE PROPOSITION 65 BOUNTY-HUNTER CASE

A DIFFERENT APPROACH

AN ADAMS | NYE | SINUNU | BRUNI | BECHT WHITE PAPER
A bounty hunter is an individual who seeks out fugitives (‘Hunting’) for a monetary reward (‘Bounty’), for apprehending by law, if such laws exist. (In lawless areas, bounty hunters still exist, and are, indeed, even more common.) – Definition from Wikipedia, the free online encyclopedia

1. INTRODUCTION: The Offer You Can’t Refuse
California’s Proposition 65, and particularly its private party enforcement, or “bounty hunter” provisions, has created a massive, expensive, baffling headache for companies doing business in California in the past twenty years. The law requires meaningless warnings of chemical exposures which often pose no real risk, while simultaneously operating a system for relieving defendants – particularly out-of-state companies – of large amounts of money.

Worse, lawyers who “defend” clients in Proposition 65 litigation often don’t defend anyone – Proposition 65 has become an enormous money machine for the attorneys representing both sides. Cases almost never make it to court, and the lawyers in the “Proposition 65 bar,” who deal with each other every day, routinely and rapidly settle five- and six-figure cases at the expense of businesses all over the country. Welcome to California. Bring your checkbook.

To companies from out of state, the scenario is usually like this: One day, out of nowhere, you get a letter from a law firm you’ve never heard of. The letter informs you that a) A product you either provide parts for or manufacture causes cancer and/or birth defects.; b) You’re going to be sued in 60 days; and c) there’s a number you can call to discuss settlement. Sound familiar? We thought so. A Proposition 65 bounty hunter has just cornered you.

After reviewing your options, consulting with your attorneys, and learning a lot about a law you didn’t even know existed, it looks like you don’t have much choice. One way or another, if you want to keep doing business in this state, it’s going to cost you. […]

2. HOW PROPOSITION 65 WORKS: Weird (and Expensive) Science
California’s Proposition 65, the “Safe Drinking Water and Toxic Enforcement Act of 1986,” is a textbook example of unintended consequences. The legislation was originally designed to create a market mechanism for minimizing the presence of toxic chemicals in California, particularly in the water supply. It requires the Attorney General to create and regularly update a list of chemicals “known to the State of California to cause cancer, reproductive or developmental harm.”

So far, so good. However, the law also encourages and rewards lawsuits by individuals – often known as “bounty hunters” – against businesses, located anywhere, who sell products containing even trace amounts of these chemicals in California.. The result has been the development of a legal cottage industry in California, which usually operates at the expense of out-of-state companies.
As applied by the courts and interpreted in regulations, the statutory scheme of Proposition 65 provides for the following:

• A state agency maintains and updates two lists: one of chemicals “known” to the state to cause cancer, and one of chemicals known to cause developmental or reproductive harm. While some of the listed chemicals are generally accepted as being harmful to humans, many others have reached the list only as a result of animal testing involving extraordinarily sensitive laboratory animals and massive, prolonged exposure to very high doses.

• As one commentator has pointed out, in high enough doses, anything will cause cancer. In many instances, the mechanisms that cause malignancies in animals have no corollary in humans. In others, the lab animals were subjected to doses in the lab that bear no relationship to that which humans would ever encounter.

• Once a chemical is listed, it becomes unlawful for any company to “expose” a person in California to it without first giving “clear and reasonable warning” of the exposure. A violation is actionable even if the company knew nothing of the law and had no idea it was acting illegally. The court may award penalties of up to $2,500 per day for each violation. Since in the absence of a warning, every exposure is a violation, potential penalties can easily reach hundreds of thousands or even millions of dollars for companies with significant sales volume.

• For most defendants, say, a dry cleaner, a “warning” means a posted sign or label stating some variation on the following: “Warning: This product contains chemicals known to the State of California to cause. . . cancer, reproductive harm, developmental harm” or some combination of these, depending on the chemical. This is known as the “safe harbor warning,” and the exact language and application are subject to very precise regulations. (In another grimly ironic example of the Law of Unintended Consequences, these warning signs are so common in California that residents rarely even notice them. They can be found in, among other places, drycleaners, grocery stores, filling stations, hotels, office buildings and on websites selling products to residents.)

• It matters not at all that a company being prosecuted pursuant to Propositon 65 may never have done business in California. If Manufacturer X in Wisconsin sells a product containing a listed chemical to Distributor Y in Arizona, who sells the product to Subdistributor Z in Oregon, who sells it to a retailer in Los Angeles who sells it to a consumer from San Diego, X can be found liable under Proposition 65 for failing to give a “clear and reasonable warning” to California consumers that the state thinks the chemical may cause cancer. Furthermore, so can Y, Z and the retailer.

• Although the California Attorney General undertakes some enforcement, most Proposition 65 enforcement actions are filed by bounty hunters. These are individuals or environmental organizations who often file enforcement actions against dozens or even hundreds of companies – many of them from outside California – each year. The bounty hunter need not have been personally exposed to the chemical, need not have suffered any damage, and need not have any connection whatsoever with the product, the chemical, or the company.

Then why sue? Because California law provides that a public interest plaintiff’s lawyer – including a Proposition 65 lawyer – can recover, among other things, attorney’s fees. A Proposition 65 plaintiff’s firm can rack up big legal bills, which are paid by the defendant. Because of this, the bounty hunters rarely have anything much to do with the suit itself. Although their names are on hundreds of cases, the real heavy lifting is done by law firms specializing in this litigation. By recent amendment to the statute, bounty hunters receive only 25% of the penalties recovered; however, attorneys’ fees can rapidly mount to six-figure sums. If you file dozens of basically identical lawsuits every year, you become very efficient. Nice work if you can get it.

3. DEFENSE, SETTLEMENT AND THE BAXTER DEFENSE: My Enemy’s Enemy Is My Friend, Unless He’s My Defense Attorney
If you are a Proposition 65 defendant, you have basically three options. You can settle. You can fight, which almost never happens. Or you can use the Baxter defense. We’re going to review each. Again, keep in mind that we’re writing this from the perspective of the real world.

Defense and Settlement
Just as a special segment of the bar prosecutes Proposition 65 enforcement matters on behalf of bounty hunters, there is also a specialized Proposition 65 defense bar. This is a small group of attorneys, some of whom have represented industry in enforcement actions since the proposition was enacted. We’re part of it. While the defense model has evolved over the twenty year history of Proposition 65, there have been three consistent themes:

• First, while Proposition 65 is a difficult statute for companies to deal with, it is not without its defenses. A company may be able to defend an alleged carcinogen by showing that the exposure poses no significant risk of cancer to humans at the levels in question. In the case of an alleged developmental or reproductive toxicant, the company can defend by showing no observable effect assuming exposure at one thousand (1000) times the
level in question. There are statute of limitations defenses, defenses based on the number of employees the company had at the time of exposure, and sometimes issues as to whether the chemicals are sufficiently encapsulated that there is no real exposure.

• That being said, Proposition 65 cases almost never make it to trial. Because of the expense, the time and the headache, for all intents and purposes defense and settlement can be considered the same thing.

• Therefore, after a certain amount of saber-rattling, chest-pounding and heavy breathing, Proposition 65 plaintiffs nearly always settle these cases for a combination of (a) injunctions ordering warnings in the future; (b) penalty payments; and (c) attorney fee payments. The possibility of being liable for attorneys’ fees gives defendants a powerful incentive to settle these cases quickly, before the costs really start to add up. This incentive is strengthened by a unique feature of Proposition 65 – the infamous 60-day warning letter.

In some instances, a settling defendant will negotiate one-on-one with the bounty hunter’s attorney. Increasingly, however, Proposition 65 plaintiffs’ firms target entire industries. When this happens, something equally interesting happens on the defense side. Here’s how it works:

A defense firm will:
• Be retained by one of the larger companies in the industry;
• Assemble an ad hoc “industry group” consisting of as many of the defendant companies as possible, receiving a retainer from each;
• Negotiate a group settlement, perhaps with different penalty payments for companies based on their product volume; and
• Negotiate an “opt-in” provision, so that other companies sued by the same bounty hunter for similar exposures can pay a prenegotiated sum in order to join the settlement. Basically, then, the defense attorneys get hired, recruit a lot of other defendants, settle the case and collect fees from everyone involved. It’s similar to Microsoft developing one program, then selling millions of identical copies, except that Microsoft needs a marketing department to encourage people to buy. Proposition 65 attorneys have the California legal system.

An especially strange version of this “opt-in” type of agreement has appeared recently. One large defense firm recently negotiated a master settlement which not only provided for optins, but included a provision that any defendant seeking to join the settlement would have to pay money not only to the plaintiff/ bounty hunter and his attorneys but also to the defense firm that negotiated the opt-in agreement. Or, to put it another way, the defense firm constructed a settlement that required defendants who wanted to opt in not only to pay the plaintiff, but also to, in effect, retain and pay the defense firm. Thus, defense counsel and plaintiff’s counsel effectively teamed up against the interests of any new defendant.

Baxter Healthcare v. Denton: A Different Approach
Baxter Healthcare Corporation is one of the world’s largest manufacturers of intravenous bags and tubing – essential and ubiquitous life-saving tools of modern healthcare. For more than forty years, the plastics from which these devices are constructed have been made more flexible and pliable by adding 2 di-ethylhexyl pthalate (DEHP) to their forumula. IV bags and tubing are regulated by the Food and Drug Administration as prescription medical devices, which means that their labeling is subject to FDA approval.

Laboratory testing has clearly proven that although DEHP causes liver cancer in laboratory mice and some rats, it is not carcinogenic to larger animals. Nonetheless, because it is carcinogenic to at least some animals, DEHP is on the Proposition 65 list of chemicals “known to the State of California to cause cancer.” Baxter and other manufacturers of similar devices began receiving Proposition 65 notices and lawsuits seeking injunctions, penalties and attorneys’ fees for exposing patients to DEHP without “clear and reasonable warning”. After being sued both by a bounty hunter and the Attorney General, Baxter initially joined an ad hoc industry group. However, it soon became clear that the industry group’s approach would be to seek a group settlement, which would probably include a patient warning of a cancer risk.
Based on all available science, there was no human cancer risk. Unwilling to give warnings to patients which (a) were untrue; (b) were likely to disturb, mislead, and potentially harm them; and (c) would be inappropriate interference with physician – patient communications, Baxter decided to defend itself rather than settling.

The first step was to withdraw from the ad hoc industry group. The next step was based on a premise as old as war and athletic competition: the best defense is a good offense. Baxter sued the State of California, seeking a declaration under Proposition 65 that it had no obligation to warn because DEHP poses no significant risk of cancer to humans at the levels of exposure in question, a technical defense permitted by the statute. In fact, Baxter argued, DEHP posed no significant risk of cancer to humans at any level, because the mechanism that caused cancer in laboratory animals didn’t exist in humans.

In a two-week trial against California’s Attorney General’s office, Baxter presented an array of internationally renowned cancer researchers, epidemiologists, clinicians and other scientists who demonstrated the scientific consensus: DEHP simply was not, and could not be, a human carcinogen. The State presented evidence that DEHP carcinogenicity was still an open question. More significantly for other companies in other cases, the State argued that Baxter had no right to come to court seeking declaratory relief at all, instead of simply defending the suit.

Indeed, said the State, only bounty hunters and the Attorney General had the right to pick and choose which products and which exposures would be the subject of Proposition 65 litigation and where and when suits would be filed.

The trial court disagreed. It held that the preponderance of the evidence showed that DEHP posed no significant risk of cancer to humans. Accordingly, Baxter had no obligation to warn patients, or anyone else, that they were being exposed to carcinogens.

Furthermore, the court held that a company need not wait until it was prosecuted by the State or a bounty hunter; instead, the company was well within its rights to sue the State at any time for a declaration that its product, or chemicals in its product, posed no significant risk of cancer in humans. Such a declaration would be binding on the state and on bounty hunters suing on behalf of citizens of the state.

The trial court’s ruling was affirmed on appeal, in a published opinion. And it is binding on all trial courts in the state. To summarize the key holding in Baxter, the defendants used the mechanism of declaratory judgment to do an end run around a Proposition 65 suit by getting another court to hold that the chemical in question was toxic was, in fact, untrue. Goodbye, lawsuit.

The trial court’s opinion, and the opinion of the Court of Appeal affirming it, are available for viewing at: http://www.ansbb.com/html/news/pdf/Baxter_vs_Denton_Appellate_Decision.pdf

4. CONCLUSION: An Unwanted Education
Most decisions about legal strategy are, in the end, economic decisions. This is true for Proposition 65 defendants, too, particularly those from out of state. The goal, almost always, is to get out of the suit with the minimum expenditure of time, resources and money. Often, that means simply settling on the best terms you can get. However, it often pays to think a little harder about what those terms might cost you in the long run. Often, these costs are unique to the defendant, and are difficult to quantify, but quite real. For example, depending on your product, your market, your customers and your plans, a prominent warning label on your packaging or website, might be a marketing disaster, and justify a full-throttle defense.
And thanks to Baxter v. Denton, a company that is at risk of, or has been sued in, an enforcement action, need not always passively write a check and submit to a commercially damaging warning requirement. Baxter has created an alternative.

In the world of equities investing, the word “capitulation” has a unique meaning. It refers to sellers who are convinced that they should get out of a market as fast as possible, and without much regard for price, because disaster is looming. Capitulating sellers are more than happy to give up any gains they’ve made, or even take losses. They just want out, and fast.

The entire mechanism of Proposition 65 is often manipulated to produce a similar effect, particularly for out-of-state defendants. The risks look huge, the game looks rigged, and disaster looks quite possible. But unlike the market, which offers only “stay in” or “get out” as options, an experienced, tough legal team can do a lot to even your odds in court.

Before concluding that capitulation is the only route, a company should, at minimum, evaluate the potential for going on the offensive – defending the case, which at the very least will strengthen your settlement position, or applying the Baxter approach. Under California law, the best defense really may be a vigorous scientific offense.

sursa: http://www.docstoc.com/docs/282270/Defending-the-Proposition-65-Bounty-Hunter-Case

Din Valea Secetei pe Valea Inundaţiilor

Ioan Rotundu, 01.07.2010
[…]
Ne-am grăbit să ajungem la Primăria Blândeşti, să aflăm dacă Burla le-a provocat vreun necaz. Primarul Eugen Ciobanu tocmai terminase de inaugurat un pod, ţinuse o şedinţă şi trecuse la cunoscutul „punct 5” mult aşteptat după fiecare şedinţă în regimul comunist. De inundaţii nici vorbă, aşa că primarul a considerat mai nimerită o inundaţie stomacală cu vin şi ceva tărie. A desfăcut dopul la sticle cu o asemenea dexteritate că l-ar fi invidiat orice ospătar cu pretenţie în meserie. L-am lăsat să-i tihnească şi ne-am dus la iazul Dracşani, punctul cheie de pe întreaga vale a Sitnei.
[…]

http://www.jurnalulbtd.ro/1-Iulie-2010-arhivat-2134

Haos şi incompetenţă în conducerea judeţului

Ioan Rotundu, 02.07.2010
Stihiile naturii s-au dezlănţuit cu o furie greu de anticipat, au luat pe nepregătite atât autorităţile judeţului, pe cele locale dar şi populaţia.

Spre exemplu, la Dorohoi, imediat ce baierele cerului s-au dezlegat deasupra oraşului, nimeni din primăria oraşului n-a prevăzut că după aşa o ploaie torenţială vor urma inundaţii. Nimeni nu s-a gândit să dea alarma celor aflaţi în zonele joase ale oraşului, pentru a se salva şi a-şi salva agoniseala.

Dar nu mă mir de cum s-au derulat evenimentele la Dorohoi, de vreme ce de la nivelul judeţului s-a manifestat o dezorganizare totală. Prefectul fiind plecat în concediu, subprefectul Daniel Moruzi, total lipsit de experienţă în munca de administraţie, a fost copleşit de evenimente. Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, a considerat că nu este de datoria sa să se afle în miezul evenimentelor, lăsând totul în seama Prefecturii.

Singurii care au acţionat organizat şi cu o anumită rapiditate au fost pompierii.Dar abundenţa evenimentelor, aria geografică largă în care s-au produs inundaţiile, nu le-a permis nici lor să facă faţă tuturor problemelor din teren. Drama acestor inundaţii a evidenţiat faptul că avem o conducere administrativă incompetentă şi incapabilă să gestioneze astfel de evenimente.

Marea dramă este că incompetenţa lor are drept consecinţă pierderea de vieţi omeneşti, aşa cum s-a întâmplat şi de această dată. În momentul în care au năvălit puhoaiele de apă, oamenii s-au panicat şi n-au ştiut cum să reacţioneze. La Dorohoi au murit înecaţi în casă, la ceas de noapte. Din momentul în care ploaia a trecut şi primele semne ale inundaţiilor au apărut, trebuia să fie prezenţi în zonele fierbinţi oameni instruiţi care să explice populaţiei cum trebuie procedat. Nimic din toate acestea. Abia după ce morţii au devenit cifre statistice s-au alarmat şi autorităţile locale şi judeţene.

Cheltuim bani pe tot felul de şedinţe, de programe de instruire, pe cursuri de specializare atât cu primarii cât şi cu viceprimarii de comune. Numai că cei doi sunt acolo vremelnic, ajunşi pe căi politice. Când ei nu mai sunt aleşi, toată cheltuiala cu instruirea lor devine inutilă. Trebuie instruiţi şi acei funcţionari de la primării care au atribuţiuni pe linie de incendii, inundaţii şi alte calamităţi naturale. Ei trebuie să fie firul roşu al unor astfel de evenimente şi tot ei trebuie să fie cei care să ţină legătura cu omologii lor de la judeţ
S-a mai constatat că populaţia nu este instruită şi pentru situaţii de inundaţii imprevizibile, greu sau imposibil de anticipat. Dacă erau cât de cât informaţi, nu rămâneau peste noapte în casă, când apa venea şuvoaie. Îşi luau buletinul, banii dacă aveau şi eventualele lucruri de preţ, fugind din calea pericolului. Nimeni n-a procedat aşa. Nici măcar informarea primitivă, medievală, cu trasul clopotului în dungă nu s-a folosit.

Recomand autorităţilor judeţului să ia lecţii de organizare de la primarii de pe valea Jijiei. Primarii comunelor Corlăteni, Ungureni, Dângen, Truşeşti, Albeşti au fost tot timpul în legătură telefonică şi s-au informat reciproc asupra nivelului apei şi ce mai trebuie de făcut.. Aceşti primari n-au dormit câteva nopţi, dar şi-au informat sătenii cu ce măsuri trebuie luate, s-au implicat direct în evacuări, au luat măsuri de ajutorare a sinistraţilor. Totul fără ajutor de la „deştepţii” de la judeţ.

Dar şi pe baricada populaţiei s-au petrecut lucruri nefireşti. Marţi, de-a lungul Siretului, multă lume beată privea la apele râului ca la o curiozitate, fără a se gândi cum vor acţiona dacă apele cresc brusc. La Dorohoi, în timp ce pompierii trăgeau la greu de furtunurilor motopompelor, mutându-le de la o casă la alta, liota de oameni inundaţi priveau pasiv la ei, fără a pune mâna. Mai mult, cei cu o ţuică la cap mai dădeau şi ordine unde anume să fie scoasă apa. Nici aşa nu este corect. Nu pompierii şi jandarmii trebuie să ducă greul unor astfel de nenorociri. În primul rând noi trebuie să ne apărăm munca, ei doar să ne ajute.
Neajunsurile semnalate sunt multe. Mai ales în curtea administraţiei judeţului. Măcar de ne-ar fi de învăţătură pentru viitor. Dar nu cred! Părerea mea!

http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Editorial-Haos-si-incompetenta-in-conducerea-judetului-15-2135.html

Cei din Dorohoi îşi merită soarta!

Ioan Rotundu, 06.07.2010
[…]
Societatea noastră este încă roabă a mentalităţilor regimului comunist, gândim stângist şi bazat pe ajutorul public, fără să ne întrebăm ai cui bani îi cerem atunci când suntem loviţi de vitregiile naturii. Acei care au comentat plângând pe umărul dorohoienilor inundaţi n-au deloc memorie socială. Cine îi despăgubeşte pe cei cărora le ard casele? Cine plăteşte ratele la bancă pentru soţii care mor în accidentele auto generate de şoselele proaste? Cine ajută familiile care-şi pierd unul dintre soţi în accidente de muncă mortale prin ţările Europei? Dar să exemplificăm cu ce s-a întâmplat la noi. Am văzut dezastrul produs de inundaţiile din judeţul Hunedoara. Mult mai grave decât la Dorohoi. Numai că Antenele lui Voiculescu n-au mediatizat evenimentul pentru că oamenii de acolo nu plâng, pun mâna şi repară ce apele au stricat.

În opinia mea dorohoienii îşi merită soarta. Plătesc acum tributul pentru cei douăzeci de ani postdecembrişti când şi-au ales numai primari social-democraţi, relicve ale comunismului, primari incapabili să ia decizii după mintea şi capul lor şi să scoată municipiul Dorohoi din mocirla în care l-a băgat social-democraţia. Dorohoienii au uitat prea repede că vreme de 12 ani l-au ales primar pe activistul sindical şi comunist totodată Vasile Gherasim, cel care a distrus coloana vertebrală a industriei oraşului, blocând venirea investitorilor străini.

Vreme de 12 ani Gherasim a consumat bugetul Dorohoiului pe ajutoare sociale la aşa-zişii necăjiţi, fără a-i trimite mai întâi la muncă. În 1998 am fost oprit de portarul primăriei să intru la Gherasim pe motiv că-i foarte ocupat. Peste o jumătate de oră a ieşit de la el cinci ţigănci îmbrăcate înflorat, proaspăt întoarse de prin Europa, pline cu bijuterii din aur, gălăgioase şi care veniseră la primar să le înscrie la ajutorul social.
Împărţind bugetul la săraci, Gherasim şi-a asigurat trei mandate consecutive de primar. Când dorohoienii n-au mai putut răbda, l-au schimbat pe Gherasim cu un alt social-democrat, Sergiu Lungu. Iar noul primar s-a apucat de afaceri prospere familiei sale, aşa că a ajuns să fie anchetat de DNA. Ca să scape de dosare s-au refugiat în PDL. N-a făcut nimic pentru oraş, doar a sporit zestrea necazurilor moştenită de la Gherasim. Pe Lungu dorohoienii l-au schimbat tot cu un social-democrat, fost şef în industria socialistă, respectiv la IMUGDP. Dorin Alexandrescu n-a demonstrat veleităţi de bun manager. A contribuit la falimentarea fabricii unde a fost în conducere, n-a excelat un mandat ca viceprimar al oraşului, dar dorohoienii l-au votat pentru că, aşa cum numai social-democraţii ştiu s-o facă, le-a făcut promisiuni tentante.

Are doi ani ca primar şi n-a fost în stare să termine măcar lucrările de pe bulevardul central, o carte de vizită ruşinoasă pentru oraş. Să mai adaug că de pe urma lucrărilor neterminate sau terminate în ani şi ani au profitat mulţi. Şi iar prea repede au uitat dorohoienii că firma Codin a încasat multe miliarde de lei de pe urma lucrărilor la „Bulevardul Gherasim”, lucrare finalizată prost. Unde erau cei de la Serviciul urbanism din Primăria Dorohoi când s-a executat lucrarea? N-au văzut că strada şi trotuarul sunt mai sus decât pragul caselor şi că orice ploaie mai bogată poate provoca inundaţii? Iată că dezastrul s-a produs, dar dorohoienii dau vina pe alţii, nu pe cei pe care ei i-au votat cu o majoritate zdrobitoare.

Cum se poate ca un primar de municipiu să-i spună şefului de stat că el n-a priceput diferenţa dintre Codul galben şi cel roşu şi că n-a ştiut ce are de făcut? Nici o reacţie a dorohoienilor la o astfel de declaraţie extrem de ruşinoasă pentru primarul lor. Aşa că îşi merită soarta pentru că este consecinţa prostiei lor de a vota. Au votat promisiunile şi nu competenţa candidatului. Iată de ce nu pot să le plâng de milă!

http://www.jurnalulbtd.ro/articol-Editorial-Cei-din-Dorohoi-isi-merita-soarta-1-2138.html

cetatenii romani participa la un fond public de pensii de tip pay-as-you-go; acesta functioneaza astfel: forta de munca activa plateste un procent din venituri, iar suma rezultata se redistribuie celor deja pensionati dupa niste reguli; fiecare dintre contributori stie de la inceput ca acesta nu este un fond de acumulare, ca nivelul pensiei sale va depinde de numarul de angajati activi, de nivelul salarizarii si a taxarii acestora si de numarul de pensionari de la momentul in care va astepta postasul cu pensia

astazi, x% din pensia unui roman reprezinta pensia propriu-zisa, procentul din fondul public de pensii care ii revine conform sistemului de calcul pentru redistribuirea acestuia catre cei indreptatiti; restul sumei pe care o primeste din transferul de la bugetul de stat este un ajutor social oferit de statul roman pentru mentinerea sumei nominale de lunile trecute;

morala, constitutia si papa de la roma sint de acord ca actele de caritate tin de bunavointa celui care le realizeaza si nu reprezinta drepturi ale celui care beneficiaza de acestea; astfel, nimeni nu poate impune pastrarea sau cresterea nivelului acestui transfer; singurul drept valid al pensionarilor este la cota parte din fondul de pensii care le revine

pe de alta parte, statul nu s-a atins din cite stiu de nici un leu din fondul de pensii, astfel ca argumentul ca statul trebuia sa gestioneze mai atent banii este nul; fondul este intact, atita doar, ca nu ajunge pentru satisfacerea unor asteptari false

si atunci, pentru ce ar putea protesta pensionarii, ce si cui pot cere in mod rezonabil si pe cine se pot supara pentru starea de fapt? pai ar fi citeva variante (excludem reducerea pensiilor la nivelul fondului de pensii):
* cresterea nivelului contributiilor pentru pensii ale angajatilor activi, astfel incit suma strinsa sa acopere asteptarile actuale ale pensionarilor – vor trebui sa ia contact si sa-i convinga pe cei din pnl si pe cei 2-3 milioane de angajati activi ca ar trebui dublate sau triplate contributiile sociale
* redistribuirea fondului de pensii, adica scaderea pensiilor mari si cresterea celor mici – vor trebui sa ia contact cu cei din psd, pnl, pdl, justitie, etc si sa-i convinga sa renunte la o parte din pensiile care li se cuvin conform sistemului actual
* schimbarea cu totul a sistemului public de pensii si, eventual, trecerea graduala spre un fond de acumulare cuplat cu o pensie sociala minima – vor trebui sa ia contact cu psd si ccr sa vada daca este constitutional; pe de alta parte, vor trebui sa calculeze bine o astfel de miscare pentru ca o astfel de solutie le va aduce pensii mult mai mici daca nivelul depunerilor in aceste fonduri ramine la fel de scazut ca taxele de astazi; pe de alta parte un sistem nou de pensii se construieste in citeva zeci de ani, asa ca, pina una alta, raminem la cresterea de tva

suedia, paradisul social al lumii, indexeaza pensiile in functie de cresterea produsului intern brut; adica, nivelul pensiilor scade in unii ani, cum ar fi acesta, deoarece in 2009 cresterea economiei suedeze a fost negativa

„The whole idea of the pension was to provide public servants with a decent retirement,” says Dean. „It wasn’t to make them wealthy, to allow them to retire younger and with more money and be able to go off and play golf while the rest of us supported them.”

asociatia umanista britanica a inregistrat o victorie importanta in numele progresului prin instalarea citorva sute de postere cu mesaj ateist pe autobuze in marea britanie. membrii asociatiei au scapat de arderea pe rug folosindu-se de un paragraf de lege care garanteaza libertatea de expresie in aceasta tara. fapte similare au avut loc in ultimul an in washington si chiar in barcelona.

in schimb, saptamina trecuta in londra au avut loc tentative repetate de tulburare a linistii sufletesti a unor cetateni musulmani; o domnisoara retrograda a fost oprita in ultima clipa in timp ce incerca sa urce intr-un autobuz insotita fiind de un catel care este, dupa cum se stie, un animal necurat. o varianta acceptabila ar fi fost poate, domnisoara fiind catolica, daca ar fi cerut sa fie date jos din autobuz persoanele divortate sau cele care au utilizat anticonceptionale. richard dawkins nu a fost disponibil pentru un comentariu, fiind deja in autobuz.

detalii: http://www.telegraph.co.uk/news/newstopics/religion/7847571/Is-a-religious-bus-ban-on-my-dog-right.html

i fought the law, and the law won (the clash)

memorabile sint si faptele de arme ale prea-cinstitului primar pc de zarand, de curind convertit la calea cea dreapta; in asteptarea completarii spovedaniei acestuia, eventual pe realitatea 3, reluam aici gratuit un mic exemplu:

In localitatea aradeana Zarand, sistemul de vot a fost deosebit de inventiv. Ca sa nu se mai incurce nimeni cu fotografierea buletinelor de vot, cabina de votare a fost asezata chiar in dreptul geamului, pentru ca de afara sa se poata vedea totul. Potrivit unuia dintre candidatii la sefia Consiliului Judetean, electorii erau adusi cu microbuzul la sectia de votare, votau, aratau pe geam ce au votat si in strada isi primeau banii, sume in jur de 50 de lei, contravaloarea votului acordat. Cel care le dadea banii era un cunoscut localnic din anturajul primarului Florin Mot. Scandalul a fost atat de mare incat celelalte partide si-au trimis candidatii la Consiliul Judetean sa stea la Zarand de „paza”. Dupa ce cabina de vot a fost intoarsa, peste 50% din electorii din Zarand si-au adus subit aminte ca nu stiu sa scrie si sa citeasca si au cerut insotitori in cabina de vot.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/s-a-votat-in-cabine-cu-fata-la-geam-126028.html

you can’t always get what you want (the rolling stones)

José María Aznar – If Israel goes down, we all go down

articolul a aparut in the times (17.06.2010) si a fost preluat de majoritatea mass-media pro-israel; am pus mai jos deschiderea si concluziile articolului, insa merita citit in intregime
http://www.worldjewishcongress.org/en/main/showNews/id/9401

For far too long now it has been unfashionable in Europe to speak up for Israel.
[…]
The real threats to regional stability, however, are to be found in the rise of a radical Islamism which sees Israel’s destruction as the fulfilment of its religious destiny and, simultaneously in the case of Iran, as an expression of its ambitions for regional hegemony. Both phenomena are threats that affect not only Israel, but also the wider West and the world at large.

The core of the problem lies in the ambiguous and often erroneous manner in which too many Western countries are now reacting to this situation. It is easy to blame Israel for all the evils in the Middle East. Some even act and talk as if a new understanding with the Muslim world could be achieved if only we were prepared to sacrifice the Jewish state on the altar. This would be folly.

Israel is our first line of defence in a turbulent region that is constantly at risk of descending into chaos; a region vital to our energy security owing to our overdependence on Middle Eastern oil; a region that forms the front line in the fight against extremism. If Israel goes down, we all go down. To defend Israel’s right to exist in peace, within secure borders, requires a degree of moral and strategic clarity that too often seems to have disappeared in Europe. The United States shows worrying signs of heading in the same direction.

The West is going through a period of confusion over the shape of the world’s future. To a great extent, this confusion is caused by a kind of masochistic self-doubt over our own identity; by the rule of political correctness; by a multiculturalism that forces us to our knees before others; and by a secularism which, irony of ironies, blinds us even when we are confronted by jihadis promoting the most fanatical incarnation of their faith. To abandon Israel to its fate, at this moment of all moments, would merely serve to illustrate how far we have sunk and how inexorable our decline now appears.

This cannot be allowed to happen. Motivated by the need to rebuild our own Western values, expressing deep concern about the wave of aggression against Israel, and mindful that Israel’s strength is our strength and Israel’s weakness is our weakness, I have decided to promote a new Friends of Israel initiative with the help of some prominent people, including David Trimble, Andrew Roberts, John Bolton, Alejandro Toledo (the former President of Peru), Marcello Pera (philosopher and former President of the Italian Senate), Fiamma Nirenstein (the Italian author and politician), the financier Robert Agostinelli and the Catholic intellectual George Weigel.

It is not our intention to defend any specific policy or any particular Israeli government. The sponsors of this initiative are certain to disagree at times with decisions taken by Jerusalem. We are democrats, and we believe in diversity.

What binds us, however, is our unyielding support for Israel’s right to exist and to defend itself. For Western countries to side with those who question Israel’s legitimacy, for them to play games in international bodies with Israel’s vital security issues, for them to appease those who oppose Western values rather than robustly to stand up in defence of those values, is not only a grave moral mistake, but a strategic error of the first magnitude.

Israel is a fundamental part of the West. The West is what it is thanks to its Judeo-Christian roots. If the Jewish element of those roots is upturned and Israel is lost, then we are lost too. Whether we like it or not, our fate is inextricably intertwined.

elementary, dear watson:

AFP: When insurgents open fire in Marjah, an armoured vehicle wired up to powerful speakers blasts out country, heavy metal and rock music so loudly it can be heard up to two kilometres (one mile) away.

The playlist has been hand-selected to annoy the Taliban, according to one US special forces officer.

„Taliban hate that music,” said the sergeant involved in covert psychological operations, or „psy ops”, in the area in Helmand province.

„Some locals complain but it’s a way to push them to choose. It’s motivating Marines as well,” he added after one deafening round of several hours including tracks from The Offspring, Metallica and Thin Lizzy.

http://www.google.com/hostednews/afp/article/ALeqM5jbIoF_cy41xeipXrTnDkxGR0k4vg

„educăţiunea prinţipială mai apoi ne obligă la reşpect cătră cei mari, şi la înfăţişare moghestă”

se spune ca un conservator, intrebat fiind despre calea de rezolvare a unei complicate probleme sociale sau politica, mai intii va muta problema din sfera inalta a idealurilor generoase sau a gesturilor istorice mult mai aproape, intr-o bucatarie de tara, pe o alee a unui oras de provincie sau, de ce nu, chiar in spatele unui bloc din bucuresti. ordinea morala care guverneaza relatiile intre oameni este una singura, trebuie sa fie aceeasi in chestiunile marunte, casnice si in cele de anvergura ale treburilor publice.

dl cristian preda a propus-o si a sustinut-o pe dna trandafir pentru un loc de deputat pdl. dna teo a facut ieri „un calcul eronat” pe care dl preda il „regreta”. ion iliescu, la rindul sau „a facut greseli”, pe care dl preda, spre desebire de dl ponta, „este capabil sa le separe de ce a facut bun”. in schimb, in favoarea dlui ion iliescu putem adauga si aspectul urmator: dinsul nu putea proceda altfel, deoarece „nu poate iesi din logica antifascista” – asadar, nu o problema de morala, ci un neajuns al ratiunii dinsului il impinge la astfel de „calcule eronate” in urma carora „crede chiar şi acum că minerii meritau mulţumiri fiindcă tăbăceau fascişti resuscitaţi.”

dl preda insusi „s-a inselat”, „a pierdut un pariu” cu teo trandafir (atentie, nu inainte de a cistiga un altul cu prigoana jr), posibil, si aici deja speculez, tot in urma unui calcul eronat. trebuie sa luam in considerare in favoarea sa si urmatoarele fapte: conditiile au fost „nu tocmai simple”, a „propus initial si alti candidati” (care insa au evitat o confruntare cu electoratul); si, la urma urmei, chiar daca nu a reusit sa obtina o victorie si pentru pdl, ramine totusi victoria pentru teo.

cine s-a mai inselat? „cine si-a inchipuit ca guvernul ar putea sa cada”, boc, care a avut din cite intelegem impresia ca votul de ieri ar fi vreun fel de victorie pentru el si cabinetul sau, si posibil si altii pe care insa nu ii mentioneaza, probabil din lipsa de spatiu

exista oare si cineva in lumea asta mare, care sa nu fi facut astfel de erori de calcul? din textele dlui preda, singurul pe care l-am putea incadra in aceasta categorie pare a fi dl presedinte traian băsescu; motivul? simplu, acordul cu fmi – „din care Traian Băsescu şi-a făcut o cauză” –  „a cistigat”

poate ar trebui sa profit de acest moment al dezvaluirilor si sa recunosc si eu ca am facut „un calcul eronat”: „am pierdut un pariu”, „m-am inselat” cind am avut impresia ca dl preda ar putea constitui un mugure al dreptei conservatoare in romania; „am fost un dobitoc”

bibliografie:
http://cristianpreda.ro/2010/06/14/duplicitate/
http://cristianpreda.ro/2010/06/15/victorie-pentru-presedinte/
http://cristianpreda.ro/2010/06/16/un-pariu-pierdut/