Skip navigation

Tag Archives: ion ratiu

„I shall fight to the last drop of my blood to defend your right to disagree with me”.

Democracy: Traps and Question Marks – A discussion with Adam Michnik, recipient of the 2009 Ion Ratiu Democracy Award.
Speakers
Zbigniew Brzezinski, National Security Adviser to President Jimmy Carter
Adam Michnik, Political Activist, Retired Member of Poland’s First Democratic Parliament, and Editor in Chief, Gazeta Wyborcza

inregistrarea conferintei aici: http://www.wilsoncenter.org/ondemand/index.cfm?fuseaction=home.play&mediaid=E0F9D18A-E40F-ED5E-DED54DDE6919C82C

alte articole despre ion ratiu:
cotidianul – ziar quality
12.01.1990 – ceata si golani
un marinar scandalagiu cu papion
Adam Michnik – The Ion Ratiu Democracy Award 2009

Anunțuri

Adam Michnik, recipient of the 2009 Ion Ratiu Democracy Award, will speak on Democracy: Traps and Question Marks. The Honorable Zbigniew Brzezinski will provide introductory remarks.

Adam Michnik is the Editor-in-Chief of Gazeta Wyborcza, Poland’s largest daily newspaper. Historian, essayist and political publicist, Michnik was one of the leading organizers of the illegal, democratic opposition in Poland between 1968-1989. He was a founding member of the Komitet Obrony Robotnikow (Committee for the Defense of Workers) in 1976 and a prominent activist during the Solidarity movement in the 1980s. He participated in the Round Table Talks of 1989, and was later elected to Poland’s first non-communist parliament, where he served from 1989-1991. Michnik is the author of several books, including Letters from Prison and Other Essays (1987), The Church and the Left (1993) and Letters from Freedom: Post Cold War Realities and Perspectives (1998).

inregistrarea conferintei va aparea in curind aici:

http://www.wilsoncenter.org/index.cfm?topic_id=1415&categoryid=71E648A8-FF8E-527E-B3DF30E1392D1DCD&fuseaction=topics.events_item_topics&event_id=559019

http://www.phg.ro/stire.php?id=4453&cat_id=14

Politicianul care n-a mancat salam cu soia

[…]
PRIMA AFACERE. S-a angajat ca simplu functionar la firma “Pall Mall Deposit and Forwarding Co.“ pentru un salariu de 6 lire si 10 silingi pe saptamana. Compania se ocupa de transporturi terestre, navale si aeriene. In scurt timp i-a venit o idee pentru dezvoltarea firmei. A pus-o pe hartie si a inaintat-o patronilor sai. I s-a incredintat o companie subsidiara pe moarte pentru a-si pune planul in aplicare. Rezultatul? Compania subsidiara a progresat. Atunci i-a cerut patronului firmei Pall Mall o jumatate din patrimoniul acesteia. Patronul a taraganat raspunsul timp de un an. Ca urmare, Ion Ratiu a parasit firma si a deschis o afacere proprie. A inchiriat doua camere intr-un imobil din buricul targului, pe Regent Street, in apropiere de Piccadilly Circus. In octombrie 1957 a infiintat “J.R. Shipping Co.“. A trebuit sa se imprumute de la banca de 5.000 de lire. Firma s-a specializat de la bun inceput pe transportul de marfuri in vrac, pe sistemul din usa in usa. “Am inteles ca pot scoate beneficii ceva mai mari decat era uzual pe atunci daca voi putea efectua eu intreaga livrare, eliminand alte cheltuieli pe care trebuia sa le plateasca clientul hamalilor, agentilor, carausilor si altora de acest gen. Am fost un fel de initiator a ceea ce se numeste “door-to-door transportation”.“

EXTINDEREA. Patru ani dupa infiintare, firma lui Ion Ratiu a devenit partenera pentru Marea Britanie a “Norge Line“. Avea comenzi si in Statele Unite. In 1963, afacerile au prosperat si Ion Ratiu infiinteaza “Regent Line“, firma de transport maritim. Au inceput transporturile intre Hamburg – Bremen – Rotterdam – Anvers – Liverpool si Wilmington, Charleston, Savannah, pe coasta de est a SUA. Asa a putut Ion Ratiu in 1972 sa cumpere intregul imobil din Regent Street. Acest bloc avea pe diagonala tricolorul romanesc si in mijloc litera R: de la Regent – Ratiu – Romania. Pentru ca in decembrie 1973 a crescut pretul titeiului de patru ori, Ion Ratiu s-a retras din transportul maritim. S-a orientat apoi catre ceva nou: constructii imobiliare, finante. “As fi putut incerca o cariera academica. De asemenea, gazetaria mi-a suras dintru tot inceputul. Dar nu m-au multumit nici una, nici cealalta. De aceea am intrat in afaceri“, spunea Ion Ratiu. Ca om de afaceri, el a activat din 1951 pana in 1975, dupa acest an el dedicandu-se “virusului“ sau: lupta pentru libertate si democratie in Romania. Conform spuselor fiului sau Nicolae, in 1971, Ion Ratiu a infiintat “Regent House Properties Limited“, care si la ora actuala desfasoara activitati in domeniul imobiliar in tari precum Anglia, SUA, Franta si Romania. De altfel, din 1990, Nicolae Ratiu se ocupa de toate afacerile tatalui sau.
[…]

demonstratii, proteste si… o arestare

http://www.guardian.co.uk/news/2000/jan/22/guardianobituaries

[…]
As the WUFR’s indefatigable – and millionaire – president, he organised demonstrations and meetings, published a regular newsletter in English and Romanian, and did his best to make the organisation an effective lobbying group. His most spectacular move came during Ceausescu’s state visit to Britain in 1977, when Ratiu chained himself to the railings outside the Ritz Hotel in London in protest at the royal hospitality extended to Ceausescu.
[…]

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/836241/HORIA-GHIBUTIU-A-fost-odata-un-papion/

A fost odată un papion

Horia Ghibuţiu – Luni, 19 Ianuarie 2009
L-am votat pe Ion Raţiu – de la a cărui trecere în nefiinţă s-au împlinit sâmbătă nouă ani – nu doar din frondă faţă de o imensă masă electorală care nu înţelegea opţiunile generaţiei mele.

Aş spune că Raţiu a fost şi singurul pe al cărui nume chiar am pus ştampila cu convingere. Cu cât era mai înjurat în „Adevărul“, „Azi“ sau „Dimineaţa“ (presa de curte a regimului iliescian), cu atât îmi devenea mai simpatic. Îmi plăceau faţa lui de bunicuţ şi zâmbetul larg de om deschis, spre deosebire de rânjetul căznit al lui Ion Iliescu, care cică făcea să apară soarele – o gogoriţă despre care credeam că mai putea fi înghiţită în 1990 doar în Coreea de Nord.

După 50 de ani de exil, Raţiu se întorsese de la Londra
cu un accesoriu vestimentar care în România era intolerabil pentru peste 90 la sută din electorat: papionul. Oricât de ridicol ar suna azi în urechile publicului tânăr, în acele timpuri, papionul nu era una dintre expresiile rafinate ale eleganţei masculine, ci un simbol al moşierilor şi industriaşilor pregătiţi să aducă în România tot ce poate fi închipuit mai rău. În plus, Ion Raţiu avea, chipurile, un aer desuet – de parcă Iliescu, în costumele sale evocându-l pe comunistul albanez Enver Hodja, era vreun „trendsetter“! – şi vorbea româneşte cu un intolerabil accent britanic. Başca, dăduse de gustul caviarului, în locul salamului cu soia, prin urmare, nu putea pricepe subtilităţile gastronomiei autohtone din vremea comuniştilor. Şi deşi era la o vârstă venerabilă, mediile feseniste îi inventaseră o amantă, în timp ce Ion Iliescu, întruchiparea moralităţii, nu putea fi bănuit de o asemenea mârşăvie. Îmi amintesc că manipularea era atât de bine organizată, încât minciunile care se spuneau pe seama lui Ion Raţiu nu veneau doar din zona electoratului trandafiriu. Parcă prin 1991, la ziarul „Tineretul liber“, am auzit, de la colegi pe care nu-i suspectam că ar fi cu FSN-ul, că, pe lângă alte tare, Raţiu mai e şi zgârcit: în timpul unui interviu, miliardarul s-ar fi aplecat după o monedă de cinci lei care se rostogolise sub masă!

Culmea acuzaţiilor – o abjecţie pe care, în ochii fanilor lui Iliescu, nici măcar Corneliu Coposu ori Doinea Cornea n-ar fi putut-o comite! – a fost însă colaborarea cu Nicolae Ceauşescu. Omul care se legase cu lanţuri în faţa hotelului londonez Ritz, pentru a protesta faţă de ospitalitatea regală cu care fusese primit dictatorul, era acuzat că ar fi pactizat cu acesta! Vorbim despre cel care a organizat o manifestaţie la Bonn după ce regimul ceauşist a raţionalizat mâncarea; despre cel care a dezvăluit lumii circumstanţele în care a demarat Canalul Dunăre-Marea Neagră şi cel care a avertizat că temerara participare a României la Olimpiada de la Los Angeles nu trebuie să şteargă păcatele României socialiste!

Nu ştiu cum ar fi fost România dacă Ion Raţiu ar fi ajuns preşedinte în 1990 şi e inutil să-mi imaginez asta, câtă vreme nici nu avea cum să se întâmple. Ştiu însă că domnul cu papion merită pomenit printre cei care şi-au iubit ţara, aici sau departe.

cititi si

 

evenimente pe timp de ceata in iarna lui 1990

sursa: http://mineriada.org/Dupa22decembrie89.asp

12 ianuarie 1990. “Îl vreţi pe Iliescu jos?” , “Moarte securiştilor!”
Zi de doliu naţional, oamenii depunea flori, aprindea lumânări, plângeau, comentând declaraţiile liderilor FSN, în presa straină, prin care aceştia nu se deziceau de comunism. Din Piaţa Universităţii, se creează o coloană care creşte, ajungând la Palatul Victoriei, unde se cere dialog cu reprezentantii Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). Cererile manifestanţilor: alegeri libere sub egida ONU, adevărul despre terorişti, despre numărul real al victimelor revoluţiei, aflarea şi pedepsirea vinovaţilor, scoaterea în afara legii a PCR şi distribuirea patrimoniului său către toate partidele nou create, reintroducerea pedepsei cu moartea (în scopul pedepsirii teroriştilor), declaraţii publice ferme ale noilor conducători cu privire la opţiunile lor politice şi la poziţia lor faţă de comunism.

Forţat de protestatarii din Piaţa Victoriei, la 12 ianuarie 1990, spre seară, Ion Iliescu adoptă 2 decrete: scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea; s-a hotărât şi organizarea unui referendum, pe 28 ianuarie, pentru aprobarea celor 2 decrete.

23 ianuarie 1990. “Cine-a stat 5 ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush!”
CFSN – condus de Ion Iliescu şi creat in ziua de 22 decembrie 1989, ca o forţă politică provizorie cu rolul de a gestiona “vidul de putere” şi de a organiza primele alegeri libere – îşi anunţă participarea la alegeri. Ion Iliescu
Susţine pretentiile Frontului de a participa la alegeri, nu neaparat ca “partid politic in sensul istoric şi depaşit al termenului”, ci ca o mişcare cu caracter “larg democratic”; lanseaza conceptul “democraţiei originale”.

28 ianuarie 1990. “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”
In Piaţa Victoriei, miting al partidelor istorice, care adună zeci de mii de oameni ingrijoraţi de semnele tot mai clare de deviere comunista ale Frontului şi de hotararea acestuia de a se transforma in partid. Conducerea FSN a organizat o contra-manifestaţie, aducandu-şi, tot în Piaţa Victoriei, în partea stangă a palatului susţinătorii, muncitori de la toate marile intreprinderi: I.M.G.B., I.C.T.B., Vulcan, Griviţa Roşie, Electroaparataj. S-a cerut insistent transmisie televizată, in direct; Televiziunea Română “Liberă” a răspuns că nu se poate filma pentru că este ceaţă; la căderea serii, grupuri compacte atacă sediul Guvernului.
In final, au loc tratative intre partidele istorice şi Front. Infuriindu-se pe liderul P.N.Ţ. Corneliu Coposu, care incerca să-l determine să nu transforme F.S.N. in partid politic, Iliescu a bătut cu pumnul in masa: “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”.

29 ianuarie 1990. “Noi muncim nu gândim”
I mineriadă. In urma apelurilor lansate de Ion Iliescu la radio şi televiziune, ca muncitorii să vină să apere democraţia şi Frontul, în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1990, Bucureştiul va fi invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, lanţuri, topoare, să “restabileasca ordinea” şi să “apere” Frontul de partidele istorice.
Devastează sediile principalelor partide de opoziţie şi bat oamenii pe stradă pentru singura vină de a purta blugi, ochelari sau de a avea figuri de intelectuali: “Moarte intelectualilor!”

8 februarie 1990. “FSN, FSN du-te in URSS”
Manifestaţie în Piaţa Victoriei, împotriva comunismului, a securităţii şi a restauraţiei. Activiştii din conducerea FSN încercau, prin toate mijloacele, să conserve comunismul, dându-i o faţă umană, refuzau să dea informaţii despre Securitate, să deschidă arhivele, sau să prezinte un plan de înlăturare a celor compromişi. Conform scenarilor deja cunoscute, agitatorii infiltraţi vor conduce la escaladarea violenţei, la atacarea cladirii guvernului, şi la arestarea a 102 persoane.

11 martie 1990. “Apel din Timişoara, trezeste, Doamne, ţara”
La Timişoara are loc un mare miting, prin care oraşul-simbol al Revoluţiei Române lanseaza Proclamaţia de la Timişoara, chemând, în numele idealurilor revoluţiei, întreaga ţară să susţină realizarea lor: democratizare, privatizare, distrugerea structurilor securisto-comuniste, convieţuirea tuturor naţionalitaţilor. Deja celebrul punct 8 cerea “ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate”.

28 ianuarie 1990 – din tainele tratativelor intre ion iliescu si partidele istorice

sursa: cotidianul psd, dimineata – http://www.kappa.ro/news/dimineata/dm7020.html

[…]
Ion Ratiu – Permiteti-mi si mie raspunsul, in cateva cuvinte. Abia am sosit in tara, ca sa aduc si eu obolul meu la crearea democratiei aici, si imi permit sa va sugerez ca, in conceptia Occidentului, un Front este o conceptie totalitara, fiindca un Front reprezinta intregul evantai de opinii, de la extrema stanga pana la extrema dreapta. Se integreaza prin forta lucrurilor, prin definitie in a insuma intreaga suflare romaneasca, care vrea sa salveze natiunea si mi se pare ca acest lucru este incorect si neintelept, in primul rand, si cu siguranta, este total nedemocratic in acceptiunea cuvantului in Occident. Daca dumneavoastra intr-adevar – nu indraznesc sa va dau un sfat – vreti sa participati nu ca arbitru si jucator, ci ca jucator, sa aveti un partid, nu un Front care, prin implicatii, sa pretinda ca reprezinta pe toti cei care vor sa salveze natiunea…

Ion Iliescu – Va multumim pentru sfat, dar trebuie sa avem criteriile noastre pentru a judeca lucrurile si nu neaparat criterii fixate sau dictate de altcineva, din afara. Este tot o chestiune de optiune democratica. Si in Occident sunt formatiuni care nu se numesc partide, dar exista si participa la alegeri. Asa ca in Occident se schimba viziunea despre structuri politice.
[…]

Sursa: http://www.ppcd-turda.go.ro/@/ratiu/r4.html

Ion Ratiu si „Cotidianul”

1991

Inca un ziar? N-avem destule deja?

Da, avem. Avem 2000 de titluri, dintre care 50 de jurnale. Zic „jurnale” intentionat, pentru ca ziarele si gazetele sunt „publicatii periodice, avand de obicei aparitie zilnica” (vezi Dictionarul explicativ al limbii romane).

Atunci, de ce COTIDIANUL?

Raspunsul e simplu. Este vorba de democratie si profesionalism in gazetarie. Cetateanul trebuie informat. Altfel nu-si poate exercita drepturile si indeplini indatoririle. Pentru aceasta, are nevoie de fapte.

Reporterul aduna aceste fapte si le expune. El ia un instantaneu, prezinta o problema. E clar, fotografia nu trebuie retusata. E clar, toate aspectele problemei, toate situatiile trebuie redate obiectiv. Dar atat. Concluziile sa le traga cititorul. Un gazetar incapabil sa faca acest lucru nu rezista in Occident. Isi pierde slujba.

Bineinteles, vom si comenta. Explicit. Vom prezenta opinia noastra, a celor avizati in problema examinata, precum si opinia dumneavoastra, a cititorilor. Insa vom avea grija sa evitam orice confuzie intre fapt si opinie. Astfel, zicem noi, vom servi democratia.

Iata ce ne propunem!