Skip navigation

Tag Archives: liberalism

o critica des intilnita la adresa partidelor romanesti este lipsa de doctrina a acestora; varianta indulcita a aceleiasi critici reclama aderarea oportunista si formala la unul dintre curentele politice europene

victima clara a unei dezbateri pornite in acest context este pd-l, partid care promoveaza un mix de politici de dreapta si de stinga si are la activ o schimbare de orientare si familie politica; pnl si psd scapa mai usor, macar la nivel retoric prin agitarea consecventa a stindardelor si a sloganurilor preferate, desi la o analiza mai atenta a personajelor propuse sau a politicilor promovate ne intilnim cu acelasi amestec fara noima de doctrine si abordari; pd-l, la o privire mai atenta, isi gaseste circumstante atenuante prin posibilitatea subsumarii initiativelor recente unui pragmatism reformist

dar este pusa bine problema? ar fi de dorit sa avem in parlament 10-15 partide strict doctrinare, care sa raspunda la orice problema noua cu versete din vreunul din parintii spirituali specifici?

avem doua partide de 30-40% si unul de 15-20%; presupunind ca acestea si-ar clarifica orientarea doctrinara ne putem imagina procente importante din populatia activa participind la o epifanie colectiva care sa ii determine sa adere la una dintre cele trei doctrine – presupunind ca acestea doresc sa isi conserve bazinele electorale?

dar exista in tarile occidentale de unde ne extragem modelele astfel de partide? din cite se vede, nu prea; partidele mari din tari cu traditie democratica par constituite mai degraba din aliante intre grupuri usor identificabile de politicieni de orientari doctrinare relativ apropiate, care adopta si promoveaza interesele cite unor categorii de electorat de care se simt mai apropiati sau pe care aleg sa le reprezinte; acestea dau oarecum pe rind, in functie de popularitatea fiecareia la un moment dat, diverse echipe guvernamentale, iar politicile rezultate contin in diverse proportii contributiile lor

ce as astepta eu din partea pd-l: asumarea deschisa, transparenta din partea politicienilor reprezentativi a unor orientari clare cu care alegatorii sa se poata identifica usor; constituirea unor grupuri de reflexie asociate care sa identifice, sa adopte si sa promoveze interese ale categoriilor de electorat catre care aleg sa se adreseze in primul rind; sa permita si sa incurajeze confruntarea si selectia naturala intre aceste grupuri, intre solutiile specifice si, eventual, alternative propuse de fiecare, conform orientarii proprii; sa continue cu o politica generala pragmatica de orientare populara, sa aleaga dintre solutiile alternative propuse pe cele cu impact reformator semnificativ, chiar daca ar fi in detrimentul popularitatii personajelor active in procesul guvernamental;

daca grupurile conservator, liberal, crestin-democrat vor fi suficient de bine conturate in cadrul partidului, pierderile electorale ale unui program reformator sint minimizate si localizate la echipa guvernamentala, inevitabil temporara, timp in care grupurile puternic colorate doctrinar pot intretine si dezvolta relatiile cu electoratul preferat

Anunțuri

pozitiile adoptate de liberali in ultimii ani au fost si pentru mine o surpriza neplacuta; am zis si eu ca patriciu a pus stapinire pe partid si ca, de dragul libertatii sale, este dispus sa il ingroape; si am asteptat revolta liberalilor adevarati care sa repuna partidul pe drumul drept

revolta nu a mai venit, iar pnl nu a fost ingropat, ba chiar a crescut; apropierea de stinga s-a accentuat, iar simpatizantii pnl in loc sa fuga, s-au inmultit si acum par sa cuprinda o parte semnificativa a electoratului urban relativ tinar, cu studii medii sau superioare (si nu din mediul rural, pensionari sau asistati social cum sunau analizele ingrijorate de soarta dreptei)

dar cum gindesc liberalii? de ce nu se produc catastrofele prezise? de ce il urasc pe basescu si sint in stare sa il voteze pe geoana? ce nu am inteles sau am refuzat sa vedem noi cei nemultumiti de noua linie doctrinara? articolul citat mai jos ii apartine unui liberal si atinge citeva puncte interesante;

ce inteleg eu pina acum:
1. stingismul in romania pare ca e o epidemie mai grea decit gripa noua; tinerii, intelectualii noi se trezesc indragostiti de idei nobile cum ar fi umanitatea, padurile, delta, bunul simt, obama, retele sociale, confort egal distribuit, pina la urma progresul spre un viitor mai luminos in tara sau aiurea prin vreo democratie sociala din vest;
2. etatismul nu mai e ce-a fost odata, s-a globalizat; degeaba ii sperii cu fantome comuniste, ei vad noul stat european, nu pe cel de la bucuresti; iar europa e sociala, nu-i asa? canada e sociala, america l-a ales pe obama, ii putem admira pe chinezi pentru realizarile lor economice, la fel pe indieni si, de ce nu, pe rusi
3. noii stingisti sint liberali; nu se regasesc in partidul lui vanghelie, au nevoie de fete mai luminoase cu care sa nu iti fie rusine sa fii asociat pe facebook; un psd reformat in 2005 i-ar fi recuperat poate, acum a cam pierdut trenul
4. noii stingisti sint capitalisti; sint corporatisti – mai mici sau mai mari, antreprenori, unii lucreaza la stat, cea dintii intre corporatii; viziteaza tari straine si ce vad ei acolo e ca alte state sint sociale, au grija de cetatenii lor, sint atente la problemele lor, au pachete de employee benefits avantajoase

nu-i asa ca discursul monicai macovei despre coruptie suna anacronic? sau luptele lui basescu impotriva mogulilor sau a clasei politice nereformate? sau controversele despre transgaz? (e mult mai haios sa pui stenciluri cu rosia montana, e mai liberal)

dreapta pragmatica a pdl pierde rapid atentia generatiei 25-45 (a mai primit o ultima sansa acum doar multumita interventiilor idioate ale cuplului geoana/moguli); dreapta conservatoare exista doar pe hirtie, prin articolele citorva intelectuali si nu ofera nimic ambalat actual noii generatii; pe frontul asta nu cu antena3 sau cu realitatea se lupta, ci cu discovery si travel channel;

pnl satisface retoric si incurajeaza aspiratiile secrete ale stingistilor moderni, le sacrifica pentru asta interesele pe termen mediu, adica se inscrie perfect in doctrina populista; iar bratienii nu se intorc in mormint pentru ca si ei la rindul lor s-au remarcat prin asemenea volte cind interesele jocului le-au cerut; pentru ca un liberal roman traditional trateaza intotdeauna politica ca pe un joc de societate

Vlad Tarko – Cum de voteaza liberalii cu Geoana

http://www.cadi.ro/blog/?p=1401
[…]
Toader Paleologu se ingrijoreaza de pilda ca PNL-ul va sfarsi ca liberalii germani in urma acestei aliante cu stanga. Realitatea e insa ca PNL-ul a crescut pana la vreo 20% cat are astazi tocmai inclinandu-se spre stanga, nicidecum asumandu-si vreo pozitie libertariana. Iar motivul pentru care PNL-ul a reusit sa creasca cu aceasta strategie de stanga e foarte interesant si ar trebui sa-i ingrijoreze mai degraba pe PSD-isti: multumita unei politici cat de cat pro-piata Tariceanu a reusit sa obtina fondurile pentru a putea face ceea ce PSD-ul promite in van de ani de zile (sa creasca pensiile etc.). Presupun ca macar o parte din electoratul traditional de stanga a observat ca exista o varianta superioara celei PSD-iste de a duce la indeplinire promisiuni de stanga. Imi inchipui ca de-aia a si crescut electoratul PNL-ului.
[…]
-ar putea ca intr-adevar, sustinerea de catre PNL a lui Geoana sa-i faca pe unii (multi?) dintre votantii liberali mai de dreapta sa treaca scarbiti in tabara PDL, insa s-ar putea si sa atraga o parte a electoratului PSD catre PNL, consolidand trend-ul deja inceput. Nu-i deloc sigur care influx de votanti va fi mai mare.

Judecand lucrurile pe termen lung, mie mi s-ar parea un lucru bun daca PNL ar deveni un partid de centru-stanga asemeni liberalilor europeni. E drept ca cu grobieni fascistoizi de talia lui Orban sunt inca departe de asemenea standarde (si totusi: sa nu uitam ca Orban a fost unul dintre putinii politicieni, daca nu cumva singurul, care a condamnat abuzurile din timpul summit-ului NATO). Mi se pare ca Basescu si PDL-ul ar trebui sa renunte la planul de a elimina PNL-ul si sa se gandeasca mai degraba la avantajele cresterii PNL-ului (ca partid de centru-stanga) in dauna PSD-ului – pe modelul cresterii liberalilor britanici in dauna laburistilor. Eu sper ca asta e trend-ul pe termen lung pe masura ce se urbanizeaza Romania si moare de batranete electoratul traditional PSD. Insa daca PNL-ul este eliminat in mod artificial la urmatoarele alegeri prin implementarea sistemului de vot uninominal majoritar (lucru care ar fi probabil sustinut de catre PSD), atunci electoratul modern de stanga va ramane in continuare si in mod indefinit fara reprezentare.

cititi articolul lui vlad tarko impreuna cu comentariile de la sfirsit; merita 🙂

Czesław Miłosz – Gandirea captiva

http://www.humanitas.ro/humanitas/gandirea-captiva-0

In anul 1932, la Varsovia aparuse o carte bizara. Era un roman in doua volume intitulat Nesatul. Autorul lui era St. I. Witkiewicz, filozof, pictor si scriitor. Aceasta carte, probabil ca si romanul anterior Adio, toamna!, nu putea sa se bizuie pe un numar mare de cititori. Limbajul folosit de autor era dificil, plin de cuvinte noi pe care Witkiewicz singur le crease; descrierile de scene erotice socante se invecinau cu pagini intregi de discutii despre Husserl, Carnap si alti teoreticieni contemporani ai cunoasterii. Mai mult, nu intotdeauna se putea delimita seriozitatea de clovnerie, iar tema parea o pura fantezie.

Actiunea romanului se petrecea in Europa, mai concret in Polonia, intr-un moment neprecizat din trecut care putea fi plasat la fel de bine in prezent, adica s-ar fi putut petrece in anii ’30, ’40, ’50. Mediul prezentat era acela al muzicienilor, pictorilor, filozofilor, al aristocratiei si al ofiterilor superiori. Intreaga carte nu era altceva decit un studiu al descompunerii: muzica aiurita bazata pe disonante, perversiuni erotice, consumul generalizat de droguri, ratacirea gindurilor ce-si cautau zadarnic un sprijin, pervertirea falsa la catolicism, afectiuni psihice complicate. Toate acestea se intimplau in momentul cind se spunea ca civilizatia occidentala este amenintata si in tara care fusese expusa primului atac din partea unei armate din Rasarit: armata aceasta era armata mongolo-chineza, care stapinea teritoriul dintre Oceanul Pacific si Marea Baltica.

Eroii lui Witkiewicz sint nefericiti, caci nu au nici o credinta si nici sentimentul rostului activitatii lor. Aceasta atmosfera de inertie si de sterilitate se asterne peste toata tara. Atunci apar in orase o multime de negustori care vind pe ascuns tablete Murti-Bing. Murti-Bing era un filozof mongol care reusise sa prepare un mijloc de transmitere a „conceptiei despre lume” pe cale organica. Aceasta „conceptie” a lui Murti-Bing, care de altfel constituia forta armatei mongolo-chineze, era cuprinsa in niste pilule sub forma condensata. Cel care lua pilule Murti-Bing se schimba complet, devenind senin si fericit. Problemele cu care se confruntase pina atunci i se prezentau brusc drept iluzorii si nesemnificative. Pe oamenii care continuau sa le acorde atentie ii privea cu un zimbet de bunavointa. In primul rind era vorba despre dificultatile insolubile ale ontologiei (de care era pasionat autorul insusi). Omul care inghitea pilule Murti-Bing inceta sa mai fie sensibil la elementele metafizice; considera anumite manifestari, cum ar fi excesele salbatice ale artei care traia „nesatul formei”, drept prostii ale trecutului; invazia armatei mongolo-chineze nu trecea in ochii lui drept o tragedie pentru civilizatie; el traia printre conationali ca un individ sanatos inconjurat de niste nebuni. Tot mai multi oameni urmau cura cu tablete Murti-Bing, iar linistea lor dobindita pe aceasta cale raminea in contrast evident cu febrilitatea celor din jur.

Epilogul in citeva cuvinte: izbucneste razboiul si se ajunge la confruntarea dintre armata occidentala si cea rasariteana. In momentul decisiv insa, inainte de marea batalie, comandantul armatei occidentale in care toti aveau incredere netarmurita se prezinta la locuinta principala a adversarului sau si se preda, drept care este decapitat cu mari onoruri. Armata rasariteana ocupa tara si incepe noua viata a muri-bingismului. Framintati anterior de „nesatul” filozofic, eroii romanului pornesc in slujba noului regim, scriind marsuri si ode in loc de muzica disonanta, pictind tablouri utile din punct de vedere social in locul vechilor abstractiuni. Dar pentru ca nu se putusera dezbara complet de vechea lor personalitate, devenisera remarcabile exemplare de schizofrenie.

Atit despre roman. Nu o data autorul sau si-a exprimat convingerea ca religia, filozofia si arta isi traiesc ultimele zile, ca totusi fara ele viata nu are nici o valoare (el era creatorul unui sistem ontologic care facea trimitere la monadologia lui Leibniz). In ziua de 17 septembrie 1939, la vestea ca Armata Rosie a trecut granita de rasarit a Poloniei, el s-a sinucis, luind o mare doza de veronal si taindu-si venele.

simpatizantii liberali prezinta o unitate remarcabila in conceptii de-a lungul si de-a latul tarii; ideile si replicile unei discutii cu un liberal din centrul bucurestiului sau dintr-o comuna de munte din ardeal nu difera semnificativ; procedeele retorice excesiv emotionale, lipsa oricarui dubiu, o serie de tehnici sofistice utilizate, de regula, inconstient si atitudinea generala care balanseaza gratios intre un soi de fatalism cinic in fata viitorului, un amoralism voios in privinta preferatilor si conspirationism generalizat in fata oricarei forme de organizare sociala par sa se regaseasca la majoritatea sustinatorilor, indiferent de nivelul acestora de pregatire.

discutiile politice cu simpatizanti liberali au devenit extrem de dificile in ultima vreme; fundamentul doctrinar al adevaratei drepte romanesti pare sa fie de la opinca la vladica: basescu (comunist, securist, dictator) vrea sa distruga pnl(=dreapta=liberalism), iar pnl(=dreapta=liberalism) trebuie sa supravietuiasca prin orice mijloace; in primul rind trebuie taiate orice punti de dezbatere rationala; basescu si pd-l sint inchipuite ca sirene cu care este bine sa nu prea stai la discutii pentru ca orice sunet venit din acea directie ar putea strecura indoiala in sufletele mai fragile, i-ar putea devia de la ortodoxismul militant

nu antonescu, norica nicolai sau ghise ma sperie, ci liberalii de rind, votantii pnl; cum au ajuns oameni inteligenti sa vorbeasca aproape exclusiv in sloganuri, sa fractureze fara remuscari logica, sa se prezinte incapabili de a dezbate rational propriile certitudini? sa fie conationalii cu structura liberala cei mai vulnerabili la propaganda?

saraca dreapta

dl radu campeanu a condus pnl intre 1990 si 1995. dupa 16 ani de exil la paris, dupa experienta nemijlocita a libertatii si a democratiei occidentale, dupa o perioada de igienizare mentala, de descatusare de sub apasarea zgurii ideologiei comuniste, s-a intors in 1990 pentru a pune umarul la construirea unei economii de piata autentice in romania.

dar cum vede radu campeanu liberalismul, piata libera, capitalismul occidental?

„Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societăţii pe baza libertăţii, a proprietăţii individuale, a liberei iniţiative, a capitalului sprijinit, a libertăţii de acţiune, de creaţie.”

dl campeanu nu se lasa inselat de asemenea conceptii naive; dinsul crede dimpotriva ca „aceste componente economice esenţiale premerg de la o anumită percepţie despre om şi societate care presează individul pe un anumit postament” (???); deducem cumva ca individul are anumite impresii despre sine insusi care, la rindul lor, determina, oarecum dialectic, o anume demarcare a individului in cadrul societatii

„Eu aş adăuga fără să fiu creştin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există şi ideea că în om există o scânteie spirituală”. aripa iluminista franceza este de acord

„Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului”. david hume are obiectii majore; burke se uita usor crucis, sustine ca nu intelege unde bate si nici de ce aduce asta in discutia despre economie politica; nici nu ne asteptam la altceva, el nu ii intelege pe francezi; rousseau, hegel, marx nu au nimic impotriva, sint de parere ca e un fundament suficient de solid de la care se pot deduce individul, societatea si, in cele din urma, definitia acestei anume spiritualitati umane

„Concepţia liberală care este individualistă şi merge cu toate caracteristicile ei, de creaţie, de respect reciproc şi, pe de altă parte aveţi soluţia colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate şi poate chiar să sugrume individul.” perfect; ne intoarcem la baza, acum stim despre ce vorbim

„Intre aceste două concepţii sunt o serie întreagă de încrângături. […]Că în ţările occidentale o să găsiţi partide istorice foarte puternice şi care, în fond, sunt tot liberale.” i-auzi pozna!

„O să găsiţi social-democraţi care şi ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care înţelege democraţia şi care se încadrează şi o respectă, adică respectă regulile ei.” cu fata umana, ar zice unii; dar ce-avem noi cu ei?

„sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul şi între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală şi care vrem să fim moştenitorii unei tradiţii este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea.” adam smith se incrunta usor

„însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoşi, e făcută şi din oameni mai slabi care nu pot fi ignoraţi numai pentru că noi suntem individualişti.” adam smith se foieste nervos

„In fond, omul care crează bogăţie poate se uită în primul rând la ce face el.” adam smith se mai linisteste si sare sa ajute: „pentru profit şi nu din altruism, ne asigură, brutarul, măcelarul sau berarul, cina necesară”; piata libera se va autoregla; dupa cum stim cu totii, mina invizibila este neobosita; pentru restul cazurilor sa le lasam, conform principiului sfint al diviziunii muncii, ceva de facut bisericii si organizatiilor caritabile, iar guvernarea sa se ocupe, cum e si normal, de asigurarea egalitatii de sanse si de justitie

„Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiţie, de a echilibra lucrurile şi să ştiţi că această preocupare e în toate ţările occidentale unde liberalismul trăieşte. Cine spune că în SUA nu e aşa, greşeşte. […] Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta.” adam smith se arunca de pe cladirea protv; ion iliescu aplauda in picioare

14.03.1998, protv, punctul pe i
http://www.zp.ro/module-subjects-viewpage-pageid-414.phtml

O. Andronic: Domnule Câmpeanu, se vorbeşte mult şi aprins pe tema liberalismului. Bănuiesc însă că puţini ştiu exact cum se defineşte doctrina. Aţi putea să faceţi o succintă precizare?

R. Câmpeanu: Am să încerc, cu toate că este foarte greu să sintetizezi prea mult o concepţie care este şi filozofică şi economică.

Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societăţii pe baza libertăţii, a proprietăţii individuale, a liberei iniţiative, a capitalului sprijinit, a libertăţii de acţiune, de creaţie. Aşa este. Numai că, aceste componente economice esenţiale premerg de la o anumită percepţie despre om şi societate care presează individul pe un anumit postament şi pentru asta lui trebuie să i se acorde încredere, respect şi libertatea de a-şi desăvârşi personalitatea.

Eu aş adăuga fără să fiu creştin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există şi ideea că în om există o scânteie spirituală. Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului. De aici conflictul fundamental între liberalism şi marxism. Dacă priviţi scena de gândire politică în lume, o să vedeţi că, de fapt, se confruntă două mari concepţii. Concepţia liberală care este individualistă şi merge cu toate caracteristicile ei, de creaţie, de respect reciproc şi, pe de altă parte aveţi soluţia colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate şi poate chiar să sugrume individul.

Intre aceste două concepţii sunt o serie întreagă de încrângături. Dar fundamentul este acesta. Că în ţările occidentale o să găsiţi partide istorice foarte puternice şi care, în fond, sunt tot liberale. O să găsiţi social-democraţi care şi ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care înţelege democraţia şi care se încadrează şi o respectă, adică respectă regulile ei.

Vreau să vă spun aşa: sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul şi între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală şi care vrem să fim moştenitorii unei tradiţii este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea. PNL prin Duca, imediat după primul război mondial, a vorbit de armonie socială. Nu s-a temut să o facă, ceea ce noi spunem astăzi, ca un termen banalizat -protecţie socială sau o anumită repartiţie, liberalismul, în general este cel care crează bogăţia. El o crează. Datorită libertăţii care o are să rişte să-şi pună la contribuţie mintea, toată inteligenţa, puterea, energia. însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoşi, e făcută şi din oameni mai slabi care nu pot fi ignoraţi numai pentru că noi suntem individualişti.

O. Andronic: Noţiunea de liberalism a fost interpretată, nu numai de publicul larg, ci şi de personalităţi care s-au pretins liberale, ca o cale foarte simplă spre îmbogăţire fără să te intereseze ce se întâmplă cu ceilalţi. Şi cred că asta este a fost o chestiune care a grevat asupra liberalismului.

R. Câmpeanu: Sigur, poate că aveţi dreptate. In fond, omul care crează bogăţie poate se uită în primul rând la ce face el. Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiţie, de a echilibra lucrurile şi să ştiţi că această preocupare e în toate ţările occidentale unde liberalismul trăieşte. Cine spune că în SUA nu e aşa, greşeşte. In Franţa o să-1 găsim şi înainte cu un guvern de dreapta. In Anglia – conservatorii au făcut acelaşi lucru. In Germania – creştin-democraţii.

Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta. Important este ca să creezi omului, individului posibilitatea să se dezvolte conform personalităţii şi puterii lui de creaţie.