Skip navigation

Tag Archives: stinga

saraca dreapta

dl radu campeanu a condus pnl intre 1990 si 1995. dupa 16 ani de exil la paris, dupa experienta nemijlocita a libertatii si a democratiei occidentale, dupa o perioada de igienizare mentala, de descatusare de sub apasarea zgurii ideologiei comuniste, s-a intors in 1990 pentru a pune umarul la construirea unei economii de piata autentice in romania.

dar cum vede radu campeanu liberalismul, piata libera, capitalismul occidental?

„Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societăţii pe baza libertăţii, a proprietăţii individuale, a liberei iniţiative, a capitalului sprijinit, a libertăţii de acţiune, de creaţie.”

dl campeanu nu se lasa inselat de asemenea conceptii naive; dinsul crede dimpotriva ca „aceste componente economice esenţiale premerg de la o anumită percepţie despre om şi societate care presează individul pe un anumit postament” (???); deducem cumva ca individul are anumite impresii despre sine insusi care, la rindul lor, determina, oarecum dialectic, o anume demarcare a individului in cadrul societatii

„Eu aş adăuga fără să fiu creştin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există şi ideea că în om există o scânteie spirituală”. aripa iluminista franceza este de acord

„Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului”. david hume are obiectii majore; burke se uita usor crucis, sustine ca nu intelege unde bate si nici de ce aduce asta in discutia despre economie politica; nici nu ne asteptam la altceva, el nu ii intelege pe francezi; rousseau, hegel, marx nu au nimic impotriva, sint de parere ca e un fundament suficient de solid de la care se pot deduce individul, societatea si, in cele din urma, definitia acestei anume spiritualitati umane

„Concepţia liberală care este individualistă şi merge cu toate caracteristicile ei, de creaţie, de respect reciproc şi, pe de altă parte aveţi soluţia colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate şi poate chiar să sugrume individul.” perfect; ne intoarcem la baza, acum stim despre ce vorbim

„Intre aceste două concepţii sunt o serie întreagă de încrângături. […]Că în ţările occidentale o să găsiţi partide istorice foarte puternice şi care, în fond, sunt tot liberale.” i-auzi pozna!

„O să găsiţi social-democraţi care şi ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care înţelege democraţia şi care se încadrează şi o respectă, adică respectă regulile ei.” cu fata umana, ar zice unii; dar ce-avem noi cu ei?

„sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul şi între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală şi care vrem să fim moştenitorii unei tradiţii este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea.” adam smith se incrunta usor

„însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoşi, e făcută şi din oameni mai slabi care nu pot fi ignoraţi numai pentru că noi suntem individualişti.” adam smith se foieste nervos

„In fond, omul care crează bogăţie poate se uită în primul rând la ce face el.” adam smith se mai linisteste si sare sa ajute: „pentru profit şi nu din altruism, ne asigură, brutarul, măcelarul sau berarul, cina necesară”; piata libera se va autoregla; dupa cum stim cu totii, mina invizibila este neobosita; pentru restul cazurilor sa le lasam, conform principiului sfint al diviziunii muncii, ceva de facut bisericii si organizatiilor caritabile, iar guvernarea sa se ocupe, cum e si normal, de asigurarea egalitatii de sanse si de justitie

„Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiţie, de a echilibra lucrurile şi să ştiţi că această preocupare e în toate ţările occidentale unde liberalismul trăieşte. Cine spune că în SUA nu e aşa, greşeşte. […] Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta.” adam smith se arunca de pe cladirea protv; ion iliescu aplauda in picioare

14.03.1998, protv, punctul pe i
http://www.zp.ro/module-subjects-viewpage-pageid-414.phtml

O. Andronic: Domnule Câmpeanu, se vorbeşte mult şi aprins pe tema liberalismului. Bănuiesc însă că puţini ştiu exact cum se defineşte doctrina. Aţi putea să faceţi o succintă precizare?

R. Câmpeanu: Am să încerc, cu toate că este foarte greu să sintetizezi prea mult o concepţie care este şi filozofică şi economică.

Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societăţii pe baza libertăţii, a proprietăţii individuale, a liberei iniţiative, a capitalului sprijinit, a libertăţii de acţiune, de creaţie. Aşa este. Numai că, aceste componente economice esenţiale premerg de la o anumită percepţie despre om şi societate care presează individul pe un anumit postament şi pentru asta lui trebuie să i se acorde încredere, respect şi libertatea de a-şi desăvârşi personalitatea.

Eu aş adăuga fără să fiu creştin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există şi ideea că în om există o scânteie spirituală. Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului. De aici conflictul fundamental între liberalism şi marxism. Dacă priviţi scena de gândire politică în lume, o să vedeţi că, de fapt, se confruntă două mari concepţii. Concepţia liberală care este individualistă şi merge cu toate caracteristicile ei, de creaţie, de respect reciproc şi, pe de altă parte aveţi soluţia colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate şi poate chiar să sugrume individul.

Intre aceste două concepţii sunt o serie întreagă de încrângături. Dar fundamentul este acesta. Că în ţările occidentale o să găsiţi partide istorice foarte puternice şi care, în fond, sunt tot liberale. O să găsiţi social-democraţi care şi ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care înţelege democraţia şi care se încadrează şi o respectă, adică respectă regulile ei.

Vreau să vă spun aşa: sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul şi între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală şi care vrem să fim moştenitorii unei tradiţii este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea. PNL prin Duca, imediat după primul război mondial, a vorbit de armonie socială. Nu s-a temut să o facă, ceea ce noi spunem astăzi, ca un termen banalizat -protecţie socială sau o anumită repartiţie, liberalismul, în general este cel care crează bogăţia. El o crează. Datorită libertăţii care o are să rişte să-şi pună la contribuţie mintea, toată inteligenţa, puterea, energia. însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoşi, e făcută şi din oameni mai slabi care nu pot fi ignoraţi numai pentru că noi suntem individualişti.

O. Andronic: Noţiunea de liberalism a fost interpretată, nu numai de publicul larg, ci şi de personalităţi care s-au pretins liberale, ca o cale foarte simplă spre îmbogăţire fără să te intereseze ce se întâmplă cu ceilalţi. Şi cred că asta este a fost o chestiune care a grevat asupra liberalismului.

R. Câmpeanu: Sigur, poate că aveţi dreptate. In fond, omul care crează bogăţie poate se uită în primul rând la ce face el. Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiţie, de a echilibra lucrurile şi să ştiţi că această preocupare e în toate ţările occidentale unde liberalismul trăieşte. Cine spune că în SUA nu e aşa, greşeşte. In Franţa o să-1 găsim şi înainte cu un guvern de dreapta. In Anglia – conservatorii au făcut acelaşi lucru. In Germania – creştin-democraţii.

Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta. Important este ca să creezi omului, individului posibilitatea să se dezvolte conform personalităţii şi puterii lui de creaţie.

Lovitura de stat privata

25.03.1999 – René PARSAN
http://www.ziua.ro/display.php?data=1999-03-25&id=22764

Miscarile sindicale de primavara sunt de obicei la fel de normale, nevinovate si necesare pentru orice guvernare, de oriunde ar fi ea, ca ciorba de urzici in Postul Pastilor. Ce amplifica gravitatea protestului muncitoresc din martie ’99 sunt precedentele acestui an de pomina: bataliile mineresti, targuielile la limita santajului cu Banca Mondiala si FMI, tumbele leului, preavecinatatea cu Iugoslavia, cutremurele din Vrancea si amenintarea, sanatoasa de altfel, ca pana la sfarsitul anului vom fi mai saraci si mai someri ca niciodata. Este suficient ca romanii sa fie panicati si sa sufle in iaurt, de la Vasile pana la ultimul sindicalist din coloana.

In plus, discursul sindicatelor, un adevarat terci revendicativ, contine anul acesta de la cele mai puerile solicitari de stanga, pana la cele mai de bun simt solutii de dreapta. Mai precis, de la legea tichetelor de masa, la reducerea fiscalitatii. Si daca prima ne aduce aminte de cantinele pe care ni le propunea Ceausescu, si de care n-am mai apucat nici el nici noi sa ne bucuram, chestiunea cu reducerea taxelor si impozitelor suna a Catarama „ca dracu”. Revenind la ineptia aceasta de „lege a cartelelor”, trebuie subliniat nu ca exista, ci ca a fost luata in seama, si mai mult, ca a fost promisa sindicatelor. Numai ca o ciorba calda nu tine de loc de protectie sociala, ci complica lucrurile. Singura protectie reala sunt banul si proprietatea.

Dar ceea ce face viata amara guvernantilor de serviciu este votul uninominal, revendicare pe care sindicatele au imprumutat-o de la „societatea civila”. Numai ca liderii sindicali care se considera cea mai importanta forta a societatii au, conform sondajelor, tot atata credibilitate in fata omului de rand cat au oamenii politici si structurile democrate ale puterii, adica aproape deloc. Ceea ce face ca societatea si statul sa fie egale cu aproape zero pentru romani. Daca mai tinem cont ca si liderii sindicali, si parlamentarii sunt alesi de aceiasi masa de neincrezatori situatia societatii romanesti devine absurda. Liderii sindicatelor au totusi un atu in fata alesilor: ei chiar sunt alesi prin sistemul uninominal. Si se pare ca nu ajuta cu nimic.

Revenind la revendicari, Vasile are dreptate de doua ori: si cand afirma ca cererile protestatarilor sunt politice, si cand isi retrage aceasta afirmatie, care ar putea turna gaz pe foc. Care foc poate sa dea mamaliga pe aragaz din orice. Asa ca premierul este nevoit sa negocieze cu degetele in usa, pentru ca in momentul actual nu-si poate permite sa riste nimic. Deci sunt de asteptat concesii „ca la Cozia”. Daca va da inapoi in privinta restructurarii sau a procesului de privatizare, potolirea de moment sindicatelor s-ar transforma intr-o infrangere ca la Costesti. Si pentru care vom plati din greu o buna parte din mileniul trei. Personal, eu cred ca baletul guvern-sindicate va fi prelungit pana prin august cand Romania va iesi din corzi in ceea ce priveste depasirea varfului datoriilor externe.

Alegerea acestui moment pentru declansarea grevei generale este datorata doar conditiilor meteorologice. Pe viscolul de ianuarie, sutele de mii de muncitori, pe care sustin Hossu, Todoran si Costin ca-i pot determina sa ia cu asalt Palatul Victoria, s-ar fi sulberat dupa primul colt de la Universitate. Un punct bun pentru marile centrale a fost totusi delimitatrea de razmerita minerilor. Si de fapt si un semn de intelepciune. Pentru ca din cardasia cu Miron Cozma ar fi iesit terfelita toata miscarea sindicala din Romania. Pe de alta parte, revendicarile sociale, cele reale, sunt mai importante decat cele cateva mine din Vale.

Din punct de vedere politic, partidele de stanga au acum oportunitatea sa castige cateva puncte, iar coalitia de guvernamant va fi nevoita sa cedeze de bunavoie niste procente in sondaje. Ar fi bine sa aiba ce n-a avut PDSR in 1996, curajul de a pierde alegerile pentru a face opozitie intr-o tara europeana si nu de a guverna cu orice pret o saracie cronica.

Ce suna sinistru in cererile sindicatelor este guvernul tehnocrat de criza. Nu numai ca ne-ar spulbera si putina credibilitate politica si financiara pe care o mai are Romania in lume, dar trebuie sa ne reamintim ca un executiv de specialisti, fara suport politic, nu poate decat sa administreze criza. Cazul guvernului Stolojan e mai mult decat elocvent: un guvern legat de mani, fara initiativa legislativa, tributar negocierilor de subsol dintre membrii unei coalitii si asa fragile si macinate de interese de clica si datoare clientelei politice.

Pe romaneste, sindicatele nici nu vor un pact social, „executa” mai din disciplina, mai din obligatii, o criza. Cei care vor comanda plutonul de executie sunt singurii care au de castigat dintr-o criza politica urmata de o perioada tulbure de provizorat: miliardarii de carton care incearca sa amane scadeta dobanzilor si hotii conturilor securitatii. Adica, nu se doreste decat un moment de respiro pentru spalarea rufelor murdare. Un guvern privat ar fi solutia tuturor problemelor.

Marsul de ieri a avut si cateva momente, sa zicem, de bun augur. Unul din ele ar fi faptul ca sindicalistii „au marsaluit pe verde”, urmand toate caile legale. Ca au strigat jos guvernul, este normal. Doar nu era sa-l laude pentru negocierile cu Banca Mondiala si pentru ca a reusit sa jupoaie imunitatea de pe Vadim. La capitolul initiative la misto, pe primul loc s-a clasat primarul Lis care a instituit prohibitia de 7 ore, privand protestatarii de o binemeritata bere dupa o istovitoare zi de pauza.

Caseta tehnica: peste 100.000 de participanti cu locuri in picioare, cateva mii de jandarmi, vreme favorabila, pe alocuri SRI, teren bun, scor alb la pauza. Se joaca in continuare dupa regula golului de aur. Despre arbitraj numai de bine. Glasul tribunei: „Capul lui Vasile trebuie zdrobit de rotile de Raba”.

Miza mineriadei sindicale este
http://badeadan.blogspot.com/2009/10/miza-mineriadei-sindicale-este.html

Cealalta fata a fratiei: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6152077-cealalta-fata-fratiei.htm