Skip navigation

Tag Archives: unire

http://ro.wikisource.org/wiki/Rezoluţiunea_Adunării_Naţionale_de_la_Alba_Iulia


I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie v. 1 Decembrie 1918 n., decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România. Adunarea Naţională proclamă în deosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între rîurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie pînă la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

  • 1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
  • 2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
  • 3. Înfăptuirea desăvîrşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe în vîrstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
  • 4. Desăvîrşită libertate de presă, asociere şi întrunire; liberă propagandă a tuturor gîndurilor omeneşti.
  • 5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţînd fideicomisele şi, în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, se va da posibilitatea ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atît cît să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.
  • 6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sînt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea, naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această Adunare salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara mumă România.

VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea popoarelor subjugate pînă aci în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, jugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea Naţională cu smerenie se înclină înaintea memoriei acelor buni români, care în acest război şi-au vărsat sîngele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor puterilor aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor Naţiunii Române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română, oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziiţiile pe care le află necesare în interesul naţiunii.

Dr. Laurenţiu Oanea
Notar al Adunării Naţionale

(Ştefan Cicio Pop)
Vice-Preşedinte al Adunării Naţionale

sursa: http://www.romanialibera.ro/a136375/istoria-secreta-a-planurilor-de-unire-dintre-romania-si-ungaria.html

Unul dintre cel mai putin cunoscute amanunte ale istoriei comune a Romaniei si Ungariei este reprezentat de planurile de unire a celor doua state. Este vorba de tentative care au avut loc in perioada interbelica.

[…]

Istoricul roman Lucian Leustean a publicat o carte numita “Romania si Ungaria in cadrul Noii Europe (1920-1923)” in care abordeaza fara prejudecati subiectul cu pricina.

Astfel, conducatorii maghiari de dreapta, inclusiv Miklos Horthy, dar si contii Bethlen, Banffy si Teleki, care au detinut importante functii oficiale in guvernele maghiare de dupa rasturnarea lui Bela Kun in 1919, au incercat sa puna la cale o apropiere a Ungariei si a Romaniei. Conducatorii Ungariei au oferit, de mai multe ori, in intervalul 1920-1926, coroana maghiara Regelui Ferdinand I al Romaniei sau viitorului rege Carol al II-lea, pe atunci principe mostenitor al Romaniei. Istoricul Lucian Leustean mentioneaza ca tratativele in acest sens au fost incepute de cumnatul lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu Romania.

Este vorba de Ioan Erdely, emisarul neoficial al Consiliului Dirigent Roman din Transilvania, fost parlamentar in Ungaria Mare si fost avocat la Budapesta. Informatiile sunt confirmate de documentele personale ale lui Alexandru Vaida-Voievod, cel care proclamase independenta natiunii romane din cadrul monarhiei austro-ungare, precum si de rapoartele oficiale ale diplomatului roman Nicolae Petrescu Comnen. Lucian Leustean scrie ca “ideea unei uniuni intre Romania si Ungaria intrase in circuitul diplomatic european, ceea ce, spre exemplu, a determinat Foreign Office-ul (n.r. – Ministerul Britanic de Externe) sa ceara lamuriri reprezentantului sau in Romania, Frank Rattigan”. Acesta raporta la Londra ca Take Ionescu il informase ca cercurile guvernamentale romanesti ar fi agreat ideea unei uniuni cu Ungaria. Diplomatul englez din Bucuresti punea aceste informatii pe seama rivalitatii dintre Take Ionescu si premierul de atunci, Ionel Bratianu.

[…]

De partea ungara, cei mai ferventi sustinatori ai uniunii romano-ungare erau contii Banffy si Teleki. In vara anului 1922, contele Miklos Banffy, fost ministru de Externe si fost ambasador ungar la Paris, a renuntat la cariera sa din Ungaria, s-a intors in Transilvania, a solicitat si a obtinut cetatenia romana. Decorat de Horthy inainte de a parasi Ungaria, contele Banffy a fost bine primit de Regele Ferdinand in Romania, iar monarhul a oferit chiar si o receptie in onoarea celui care pledase atat de insistent pentru uniunea dinastica a celor doua tari.

Un raport al Directiei Politiei si Sigurantei Statului din Ministerul de Interne din Bucuresti arata ca, dupa intoarcerea contelui Banffy, acesta ar fi negociat timp de doua saptamani, la Sinaia, cu Regele Ferdinand. Acelasi raport consemneaza ca tratativele de uniune ar fi esuat din pricina opozitiei taranilor romani din Transilvania, care se temeau ca nobilii maghiari isi vor recastiga pamanturile, dar si a liberalilor lui Bratianu, care se temeau ca maghiarii ar fi primit rolul preponderent in noul stat.
[…]