Sari navigarea

Tag Archives: monica macovei

cristian preda, honorius prigoana, adrian ursu, bogdan chireac, crin antonescu, mircea geoana, remus cernea si, ultimul pe lista, ion iliescu spun, fiecare pe limba lui, ca asa nu se mai poate; toti doresc, intr-un fel sau altul, sa puna punct si sa o ia de la capat, toti asteapta cite o revolutie care sa stearga tot ce considera ca a fost rau pina acum, astfel incit sa putem porni cu totii, pe curat, o viata noua, intr-o lume noua, cu o karma nou-nouta si sa nu mai avem de-a face cu consecintele greselilor din trecut.

de la cristian preda, de la sever voinescu am asteptari mai mari de atit; mai intii, ma astept sa stie ca nu exista asa ceva, ca daca a existat o revolutie justificata, aceea a avut loc in 1989, iar acum sintem, cu bune si cu rele, intr-o perioada post-revolutionara – in care s-a construit dezamagitor de putin, si asta nu doar din cauza lui ion iliescu si a prietenilor sai din vechiul regim, ci si din cauza revolutionarilor de profesie care, in loc sa deschida ochii si sa vada limpede problemele actuale, in loc sa porneasca ei insisi la munca de reconstructie prefera in continuare sa prezinte lucrurile in alb si negru si sa vinda iluzia taierii raului din radacina.

partidul lui basescu, videanu, berceanu si blaga a pornit reforma in 2004; cu ajutorul lui voiculescu s-a instalat guvernul care a introdus cota unica; programul economic conceput de videanu urma sa fie implementat de ionut popescu; monica macovei a fost propulsata de partidul lui ioan oltean; mai nou, basescu a cistigat un al doilea mandat in care isi propune reformarea statului si cu ajutorul lui dan diaconescu, prigoana, varu sandel si guta;

nu vreau sa taca, nu vreau sa nu critice; dimpotriva, critica situatiei actuale (si nu cred ca exista critica neconstructiva) mi se pare esentiala pentru orice actiune cu cap pe viitor; insa vreau sa vad si pasi mici si concreti pentru remediere (spre exemplu, in situatia actuala, niste grupuri de lucru, vreo motiune de clarificare doctrinara, vreo strategie de comunicare si atragere a electoratului de dreapta, conservator sau liberal, o lista deschisa de interese si prioritati de dezbatut si de sustinut in partid; a, si daca tot veni vorba, propunerile de texte pentru codul de conduita si pentru regulile de accedere la functii a politicianului portocaliu), nu doar subtextul ca sustinerea pentru aceasta noua revolutie ne va ploconi cu o clasa politica viitoare lepadata in unanimitate de satana si cu autostrazile facute;

amintiti-va ca basescu, despre care toata lumea este de acord ca e un om politic redutabil, i-a spus lui petre roman: ‘petrica, esti cel mai bun!’; apoi, cind s-a simtit in stare, l-a invins, i-a luat locul si a dus partidul in directia pe care o vedem cu totii

nu cred in revolutii, nici macar cind acestea sint conduse de un obama; politicienii sint astia pe care ii vedem, electoratul e asta pe care il cunoastem, iar lucrurile bune se cistiga si se apara cu efort; nu mai vindeti murti-bing

update: sever voinescu anunta pe blogul sau ca va participa la antena 3 (!) la o discutie cu radu tudor (!) despre reforma in partid (!); apoi va pune si pe blog impresii (despre reforma?)… wtf?!!! buna strategie de comunicare si intarire a legaturii cu electoratul conservator…

motto: „Acum patru ani am decis că nu trebuie să fim indiferenţi.” (marius tuca)

in primavara anului 2005, tariceanu, prim-ministru si conducatorul unei coalitii reformatoare, apreciaza fragilitatea majoritatii parlamentare si riscul deturnarii reformelor esentiale pentru aderarea romaniei la uniunea europeana conform calendarului stabilit.

guvernul finalizeaza primul pachet de acte legislative in domeniul proprietatii si al justitiei si hotaraste sa isi asume raspunderea in fata parlamentului. tariceanu mentioneaza ca o eventuala cadere a guvernului nu il sperie; are sprijinul presedintelui, va reveni in functie si va continua reformele

psd evita confruntarea directa si alege atacarea reformelor la curtea constitutionala; tactica este cistigatoare, curtea constitutionala respinge toate actele reformatoare; astfel, nu sint constitutionale
– eliminarea conflictului de interese in cazul magistratilor
– obligativitatea concursurilor pentru accederea in functiile inalte pentru magistrati
– verificarea dosarelor de colaborare cu securitatea ale magistratilor

avind sprijinul presedintelui, tariceanu nu renunta: isi va da demisia si vor merge in alegeri anticipate. poporul, nu psd sau curtea constitutionala, va decide calea pe care va merge romania in urmatorii ani.

UE este de acord si incurajeaza aceasta solutie – Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti: “Demisia cabinetului Tariceanu nu va avea un impact asupra integrarii daca guvernul interimar va putea sa continue angajamentele asumate”
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1220853-demisia-cabinetului-tariceanu-nu-avea-impact-asupra-integrarii-daca-guvernul-interimar-putea-continue-angajamentele-asumate.htm

ce noroc pe noi! avem in sfirsit un prim-ministru, „Calin Tariceanu of Romania”, laudat in new york times :
http://www.nytimes.com/2005/07/07/world/europe/07iht-romania.html

Prime minister plans to resign in Romania

Prime Minister Calin Tariceanu of Romania, which is racing against the clock to be ready to join the European Union in 2007, said Thursday that he would resign and hold snap elections after key reforms were rejected by the socialist opposition and the Constitutional court.

„Justice is now blocked,” Tariceanu said. „The solution is to go back to voters again and to wait for their verdict.”

Tariceanu is hoping that his Alliance of Justice and Truth wins a big majority, which would allow it to push through reforms. „Romania needs a clear majority without ambiguities to continue on the reform path,” Tariceanu said.

Elected just seven months ago after pushing the former Communists from power, Tariceanu’s right-of-center government had promised during his election campaign to end corruption, strengthen the rule of law and above all reform the judiciary.

But the Constitutional Court rejected three reforms of the judiciary, which, if adopted, would have gone some way toward combating corruption and strengthening the independence of the judiciary. The Constitutional Court argued the draft laws were not compatible with the Constitution.

The former Communist Social Democrat Party also mustered sufficient support in the Parliament to block reforms, which also would have made senior members of the judiciary independent of political interference and influence.

The Social Democrat Party, some of whose members hold senior positions in the judiciary, was reluctant to tackle these reforms when they were in office in the late 1990s, even though the EU kept raising the issue.

Tariceanu is determined to have Romania join by 2007 although the European Commission, the executive arm of the EU, has suggested a delay of a year if Romania was not ready.

„Romania’s entry is not under threat from early elections. The Constitutional Court’s decision is the one which put a break on this process,” Tariceanu said.

[…]

Tariceanu, backed by President Traian Basescu, quickly embraced the EU criticism and embarked on an ambitious reform program for the judiciary as soon as both leaders were elected in December.

[…]

„We want to introduce these reforms not just because we want to join the European Union but because we promised to do so,” said Oana Marinescu, government spokeswoman. „These reforms are about strengthening the rule of law. They are important for our society. Now the prime minister will ask the people for support,” added Marinescu, who was reached by telephone.

One of the draft laws rejected by the Constitutional Court proposed that members of the Supreme Council of Magistrates be prevented from holding other senior posts in the judicial system, such as judges or prosecutors. The role of the Supreme Council of Magistrates is to assess the performance of these individuals.

„There is clearly a conflict of interests with the present system. How can members of the council judge the work of others when they hold two posts?” Marinescu said.

The Constitutional Court also rejected a draft law to make the Supreme Council of Magistrates a permanent body instead of an occasional one.

The Court also blocked attempts to introduce contests to appoint judges and prosecutors. Contests exist now but for lower level posts. Tariceanu also wanted judges to reveal or be screened whether they collaborate with the Securitate, the Communist secret police widely used by the late dictator Nicolae Ceausescu.

1. funar vs marius avram (05.08.1998)
2. mineriada din 13-15 iunie 1990; alexandru tuculeanu (02.09.1998)
3. funar vs mircea toma (08.11.1998, 13.12.1998)
4. rodica chelaru vs vadim (14.01.1999)
5. cornel sabou vs statul roman  (31.01.1999, 01.02.1999)
6. parohia greco-catolica sf. vasile vs biserica ortodoxa romana (26.03.1999)
7. constantin ticu dumitrescu; legea lustratiei (23.06.1998, 27.05.1999)
8. reabilitarea lui constantin argetoianu, fost prim-ministru (06.07.1999)
9. candidatura lui iliescu pentru al treilea mandat (04.08.2000)

funar vs marius avram

http://www.ziua.net/display.php?data=1998-08-05&id=11587

La Curtea Suprema de Justitie, se judeca astazi recursul in anulare formulat de Parchetul General impotriva sentintei Tribunalului Cluj de condamnare a ziaristului clujean Marius Avram la 6 milioane amenda penala, in urma unui proces de calomnie cu Gheorghe Funar. Avram a fost condamnat in data de 3 decembrie a anului trecut pentru un editorial in care si-a manifestat indignarea fata de procesiunea funerara organizata de Funar pe strazile Clujului, in semn de protest fata de semnarea Acordului de Baza dintre Romania si Ungaria. Avram, in sprijinul caruia zeci de ziaristi din Transilvania au organizat, in 9 decembrie 1997, un Mars al Tacerii, este reprezentat de Monica Macovei, specialist in drepturile omului in cadrul APADOR, Comitetul Helsinki.

mineriada din 13-15 iunie 1990; alexandru tuculeanu

http://www.ziua.net/display.php?data=1998-09-02&id=13014

In ultimii ani, procurorul Alexandru Tuculeanu a fost unul dintre putinii magistrati cu o ascensiune profesionala mai mult decat ametitoare. Daca in 1990 era un simplu penalist la Parchetul TMB, imediat dupa ce i-au intrat pe mana cateva zeci de dosare ale mineriadei din iunie ‘90, el a fost promovat subit la Parchetul General. La scurta vreme, a devenit adjunctul sefului Sectiei de Urmarire penala si Criminalistica (mana dreapta a procurorului Ovidiu Nastase, astazi pensionat). Dupa schimbarile politice din noiembrie 1996, toata lumea se astepta ca Tuculeanu sa primesca ceea ce merita, dupa ce, vreme de sase ani fusese credincios puterii lui Ion Iliescu. Lucrurile nu au stat, insa, asa. Iata ca, astazi, Tuculeanu a fost promovat Seful Sectiei de Urmarire Penala din Parchetul CSJ si, in urma unor murdare negocieri politice, a fost ales membru in Consiliul Superior al Magistraturii.
[…]

Victimele Mineriadelor, ca si multi dintre revolutionari, il cunosc pe Alexandru Tuculeanu ca pe una dintre cele mai sinistre figuri ale Justitiei romane. In iunie 1990, nu mai putin de 13 persoane au avut de-a face cu “dreptatea” lui Tuculeanu. Ei au fost tinuti in arest luni de zile, fara nici o proba, in urma mandatelor de arestare semnate de Tuculeanu, pe atunci procuror la TMB. Oamenii au fost gasiti nevinovati, in cele din urma, si eliberati. Multi dintre ei sunt Eroi ai Revolutiei.
Dupa alegerile din ‘96, cei asupriti de Tuculeanu au cerut noii Puteri indepartarea acestuia din magistratura. Raspunsul a fost exact pe invesrs: Tuculeanu a primit promovare dupa promovare, astazi fiind pe cale sa ocupe postul de adjunct al Procurorului General al Parchetului CSJ. Surse din Parchetul CSJ, consternate de proaspata numire a lui Tuculeanu in Consiliul Superior al Magistraturii (forul abilitat sa judece abaterile magistratilor), nu isi explica cum va reusi Valeriu Stoica sa curete Justitia de uscaturi, cand are ca cerberi oameni care nu au raspuns pentru faradelegile lor.

Oamenii nenorociti de Tuculeanu
Va prezentam lista celor 13 persoane arestate abuziv de Tuculeanu la mineriada din 13-15 iunie 1990. Mentionam ca dosarele sunt cuprinse intr-un raport intocmit la 18 iulie 1992 de procurorul Monica Macovei, care si-a dat demisia in urma cu mai mult de un an din Parchetul CSJ, in semn de protest pentru musamalizarea acestor dosare.
[…]

funar vs mircea toma

http://www.ziua.net/display.php?data=1998-11-08&id=15949

La Cluj a inceput ieri seminarul “Mesajul nationalist in mass-media”, organizat de Agentia de Monitorizare a Presei a Fundatiei “Academia Catavencu”. Lucrarile au fost deschise de analistul politic Dan Pavel, redactor-sef al revistei “Sfera Politicii”, in lipsa sefului catavencilor, Mircea Toma. El a fost nevoit sa plece la Oradea cu avocata Monica Macovei, unde avea un proces cu primarul Clujului, Gheorghe Funar.

http://www.ziua.net/display.php?data=1998-12-13&id=17777

Avocatul lui Mircea Toma, Monica Macovei, ne-a declarat ca acest proces este extrem de important pentru practica judiciara, deoarece acesta se refera la “critica figurii publice”.
[…]
Din cauza faptului ca la Cluj, Marius Avram a fost condamnat la puscarie, Academia Catavencu a reluat acuzatiile ziaristului clujean, in speranta ca va putea repeta acest test pentru Justitia romana, fapt care s-a confirmat odata cu depunerea plangerii penale impotriva mea”, a precizat Mircea Toma.
[…]
Cel putin ciudata este argumentatia avocatului lui Funar, Gheorghe Bejan, demna de “Bula demnitarului”, din care citam: “Nu va cerem sa ingraditi libertatea presei, ci sa cenzurati limbajul acesteia”.

rodica chelaru vs vadim

http://www.ziua.net/display.php?data=1999-01-14&id=19104

Celebra jurista Monica Macovei denunta modul in care judecatorii CSJ il favorizeaza pe liderul PRM

Curtea Suprema de Justitie taraganeaza judecarea procesului lui Vadim

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, este judecat in dosarul 1396/1998 aflat pe rolul Curtii Supreme de Justitie – sectia penala – pentru infractiunea de calomnie, prevazuta de articolul 206 Cod Penal. Acest caz este singurul in care senatorului Vadim Tudor i s-a ridicat imunitatea parlamentara. Cu ajutorul judecatorilor Curtii Supreme de Justitie, liderul PRM-ist se bucura insa de clementa justitiei. Astfel, pana acum, desi au trecut peste sase luni, nu s-a inceput judecarea efectiva a dosarului, din cauza amanarii cauzate de deplasarile in strainatate ale senatorului de Bucuresti, termenele de judecata fixate de instanta fiind nejustificat de lungi, de circa trei luni. Dupa ce in data de 03.11.1998, Vadim a lipsit de la termenul de judecata, instanta a fixat un nou termen pe data de 02.02.1999. Aceasta amanare, de trei luni, a fost contestata de partea vatamata, Rodica Chelaru, avocata Monica Macovei atragand atentia asupra riscului implinirii termenului de prescriptie speciala a raspunderii inculpatului Vadim Tudor. Conform opiniei avocatei Monica Macovei, acest refuz al Curtii Supreme de Justitie de a-l aduce pe inculpat in fata judecatii, in termen util, desi a fost atentionata cu privire la riscul prescrierii raspunderii penale a inculpatului Vadim, contribuie la taraganarea nejustificata a procesului si la imposibilitatea pedepsirii liderului PRM.

cornel sabou vs statul roman

http://www.ziua.net/display.php?data=1999-01-31&id=20006

Gazetarul baimarean Cornel Sabou, condamnat la zece luni de detentie, sub acuzatia de calomnie, a fost gratiat de catre presedintele statului Emil Constantinescu. Arestat pe 21 august 1998, Sabou, fost redactor sef al agentiei de presa baimarene “Trans Pres”, a formulat, prin avocatul Monica Macovei, o cerere individuala de gratiere. Initial, ziaristul a fost condamnat, la 15 decembrie 1997, de catre magistratii din cadrul Judecatoriei Nasaud. Instanta i-a imputat faptul ca ar fi calomniat-o pe Mariana Iancu, fosta presedinta a Judecatoriei Baia Mare. Sabou a publicat, in cursul lunii aprilie 1997, in paginile cotidianului “ZIUA de Nord Vest”, un articol in care semnalau faptul ca Mariana Iancu ar fi infaptuit infractiunile de fals si uz de fals.

http://www.ziua.net/display.php?data=1999-02-01&id=20071

Avocatul Monica Macovei ne-a declarat ieri ca nu intentioneaza sa retraga plangerea facuta la Curtea pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, impotriva condamnarii ziaristului Cornel Sabou.

parohia greco-catolica sf. vasile vs biserica ortodoxa romana

http://www.ziua.net/display.php?data=1999-03-26&id=22854

constantin ticu dumitrescu; legea lustratiei

http://www.ziua.net/display.php?data=1998-06-23&id=9609

Ticu Dumitrescu avertiza ca mentinerea arhivelor in gestiunea serviciilor secrete ar anula orice efect al legii. Expertul european Monica Macovei mergea chiar mai departe cu avertismentul: daca nu se schimba gestionarul arhivelor, este mai periculoasa legea in aceasta forma castrata decat absenta ei.

http://www.ziua.net/display.php?data=1999-05-27&id=25627

In numele lui Coposu
Legea lustratiei a fost semnata de Senior pe patul de moarte
[…]
R.: V-a ajutat cineva la elaborarea proiectelor de legi initiate pana acum?
C.T.D.: Vreau sa subliniez un lucru. Am fost acuzat mereu pentru ca n-am reusit sa-mi termin o facultate. Dl. Marga s-a laudat degeaba ca-mi va da o diploma onorifica de la Facultatea de Drept. Stiam ca acesta va fi un cal de bataie si ca mereu mi se va imputa ca n-am terminat nimic, asa ca m-am inconjurat de oameni de elita, de somitati in domeniu, cum e Monica Macovei, care a fost alaturi de mine. De asemenea, alaturi de mine a fost si un domn, al carui nume nu as vrea sa-l dezvalui, si care lucreaza in Procuratura. M-a ajutat la punerea in text si la munca de a cauta, timp de opt luni de zile, in arhive, decretele de lege. Eu am facut rost de sute de sentinte pentru a face o lege, care nu cred ca are egal, cea privind anularea sentintelor politice.
[…]

reabilitarea lui constantin argetoianu, fost prim-ministru

http://www.ziua.net/display.php?data=1999-07-06&id=27575

Reabilitarea lui Argetoianu va fi un precedent pentru cele 60 de mii de persoane inchise fara proces de comunisti
– Persoanele din aceasta categorie au fost detinute administrativ in lagare si colonii

Reabilitarea lui Constantin Argetoianu, fost prim-ministru in perioada interbelica, ar putea sa le determine pe rudele celor care au murit in inchisorile comuniste sa ceara procurorilor declansarea procedurilor legale pentru declararea nevinovatiei fostilor detinuti. Peste 60.000 de persoane au fost incarcerate ilegal in inchisorile comuniste, a declarat, ieri, pentru Mediafax, avocatul Monica Macovei, reprezentatul rudelor lui Constantin Argetoianu, in cazul caruia procurorii militari au stabilit ca a fost intemnitat ilegal in Penitenciarul de la Sighetul Marmatiei, in 1950. Procurorul Dumitru Carp a stabilit ca, in perioada 1950-1960, organele de Securitate “au folosit masuri si practici inumane impotriva unor persoane apreciate abuziv si arbitrar ca reprezentand un pericol pentru regim”. “Persoanele din aceasta categorie au fost detinute administrativ prin internarea in unitati de munca si colonii de munca (…). Scopul urmarit era de a-i izola si elimina pe cei care s-ar fi impotrivit comunismului”, considera colonelul magistrat Carp. “In timpul celor cinci ani de detentie, Constantin Argetoianu nu a fost trimis in judecata si, deci, nici condamnat, dar nici nu a fost declarat nevinovat printr-o procedura judiciara”, afirma avocatul Monica Macovei. Argetoianu a decedat la 6 februarie 1955 in inchisoarea de la Sighetul Marmatiei.

candidatura lui iliescu pentru al treilea mandat

http://www.ziua.net/display.php?data=2000-08-04&id=48144

Candidatura lui Iliescu pentru al treilea mandat, dezbatuta la Strasbourg

Curtea Europeana a Drepturilor Omului va supune unei analize temeinice decizia din ‘96 a Curtii Constitutionale prin care lui Ion Iliescu i s-a permis sa candideze pentru al treilea mandat la Presedintie. Cetateanul romano-german Petru Bucur Volk, stabilit in Germania, a sesizat instanta de la Strasbourg de faptul ca in ‘96, inainte de alegerile generale, s-a adresat Curtii Constitutionale din Romania pe motiv ca Ion Iliescu incalca Legea electorala. Numai ca, la acea data, judecatorii Curtii Constitutionale ar fi “mimat” un proces, in urma caruia Iliescu a primit unda verde pentru a-si sustine candidatura. “Contestam acum incalcarile grave ale procedurii care s-au inregistrat in ‘96 in procesul de la Curtea Constitutionala. Este suficient sa amintim ca dezbaterile s-au desfasurat cu usile inchise, fara ca Petru Bucur Volk, persoana care a contestat candidatura lui Iliescu, sa fie citata!”, ne-a declarat avocatul Monica Macovei, care alaturi de aparatoarea Maria Prelipceanu, pledeaza la Curtea Europeana de la Strasbourg cauza inginerului Bucur Volk. Actiunea de la Strasbourg a fost deja inregistrata, urmand ca magistratul raportor sa fixeze termenul de judecata.