nu, nu de un guvern de tehnocrati avem nevoie

g.k.chesterton, what’s wrong with the world?

1. eroarea medicala
2. avem nevoie de un om lipsit de simt practic

exista o anecdota populara care ilustreaza foarte bine argumentele zadarnice si nesfirsite ale filozofilor; e vorba de intrebarea despre ce a fost primul, oul sau gaina? nu sint convins ca, daca ar fi bine inteleasa, ar fi chiar asa de inutila o examinare mai atenta. nu ma intereseaza aici sa abordez acel soi de profunde dispute metafizice sau teologice pe care le ilustreaza atit de bine povestea cu oul si gaina, ci un aspect mult mai concret. materialistii evolutionisti ar putea fi imaginati satisfacator, intr-o viziune a tuturor lucrurilor, ca fiind proveniti dintr-un ou, dintr-un embrion oval, nebulos, imens care s-a ouat singur printr-un accident cosmic. cealalta scoala de gindire, cea transcendentalista (careia, personal, ii ramin credincios), nu ar fi probabil nedemna sa fie reprezentata ca si cum aceasta frumoasa, rotunda lume in care traim nu ar fi decit oul depus de o pasare sacra, nenascuta; porumbita mistica a profetilor. insa pentru scopuri mult mai modeste am chemat in ajutor puterea acestei neobisnuite delimitari. fie ca pasarea vie este asezata la inceputul firului logic, fie ca nu, este in schimb absolut necesar ca ea sa fie asezata si la sfirsitul acestuia. pasarea vie trebuie tintita – nu cu o pusca de aceasta data, ci cu o bagheta magica, datatoare de viata. esential pentru pastrarea coerentei gindirii noastre este urmatorul lucru: oul si gaina nu trebuie gindite ca aparitii cosmice egale si alternative la infinit. nu trebuie sa le vedem ca un tipar repetitiv ou-gaina; unul dintre ele este un mijloc, iar celalalt este o tinta; sint doua lumi mentale diferite. lasind la o parte complicatiile legate de micul dejun, putem spune ca, principial, oul exista doar pentru a produce o pasare. in schimb pasarea nu exista doar pentru a produce alte oua. o pasare poate exista si pentru a se amuza pe sine, pentru a-l lauda pe dumnezeu, sau, de ce nu, pentru a-i sugera unele idei unui dramaturg francez. fiind o fiinta vie si autonoma, este, sau poate fi, valoroasa in sine. acuma, politica moderna de la noi este foarte neatenta la acest aspect; a uitat ca producerea acestei vieti fericite si autonome este pina la urma tinta tuturor situatiilor complexe si a compromisurilor prin care trecem. nu vorbim decit despre oameni utili sau despre institutii functionale; adica, ne gindim la gaini doar in termeni de producatori de oua. in loc sa cautam sa crestem o pasare ideala, acvila lui zeus sau lebada lui avon, sau orice altceva ne-am putea dori, discutam doar despre procesul de inmultire si embrioni. acest circuit in sine, separat de scopul sau divin, devine dubios si de-a dreptul morbid; otrava se strecoara in embrionii tuturor realizarilor; iar politica noastra ne apare ca un cos de oua clocite.

idealismul reprezinta considerarea fiecarui lucru doar sub aspectul sau practic. idealismul vrea sa discutam mai intii despre vatrai daca este potrivit pentru lovire, si abia apoi daca este potrivit pentru lovirea nevestei; sa vedem daca nu cumva oul este potrivit pentru cresterea pasarilor, inainte de a ne decide ca e destul de stricat pentru a putea fi utilizat in practica politica. ce stiu insa, e ca aceste cautari teoretice (care se ocupa cautarea scopului) il expun pe cel care le practica banalei acuzatii ca se pieptana in timp ce tara arde. o scoala, pentru care lordul rosebery este reprezentativ, si-a asumat sarcina de a inlocui idealurile sociale si morale care au reprezentat pina acum motorul politicii cu o coerenta si completitudine generica a sistemului social, care a primit numele de „eficienta”. nu sint pe deplin lamurit asupra doctrinei secrete a acestei secte. insa, atit cit pot eu sa inteleg, „eficienta” inseamna ca noi ar trebui sa descoperim totul despre o masina in afara de scopul pentru care a fost construita. a aparut mai nou un capriciu de-a dreptul neobisnuit: cel de a considera, cind lucrurile merg prost, ca avem nevoie de un om practic. ar fi cu mult mai adevarat daca am spune ca atunci cind lucrurile merg foarte prost avem nevoie de un om lipsit de spirit practic. sau, cel putin, de un teoretician. un om practic este un om deprins cu rutina zilnica, cu modul in care functioneaza lucrurile in mod normal. cind lucrurile nu merg, avem nevoie de un ginditor, un om care are o teorie asupra motivului pentru care aceste lucruri ar putea functiona. e rau sa te piepteni cind tara arde, insa pare destul de folositor sa fi studiat stiinta hidraulicii.

este astfel necesar sa renuntam la agnosticismul din zilele obisnuite si sa incercam rerum cognoscere causas. daca avionul in care sinteti are o mica toana, un mester ar putea-o rezolva; insa daca are un necaz mai grav, este foarte probabil ca va fi nevoie de un batrin profesor distrat si cu barba alba care sa fie tirit cu greu din laboratorul sau sa analizeze natura raului. cu cit mai grav dezastrul, cu atit mai lunga barba alba, cu atit mai distrat teoreticianul de care este nevoie pentru rezolvarea sa. iar in unele cazuri extreme, nimeni in afara de omul (probabil destul de scrintit) care a inventat o astfel de traznaie zburatoare nu va putea spune care a fost problema.

„eficienta” este inutila pentru aceleasi motive pentru care oamenii puternici, puterea vointei sau supraomul sint inutili. adica, este inutila pentru ca are de-a face cu actiunile doar dupa ce acestea au fost deja efectuate. nu are nici o teorie despre incidente inainte ca acestea sa apara; asa ca nu are nici o putere de decizie. o actiune poate sa fie reusita sau nereusita doar dupa ce s-a desfasurat; inainte de a incepe, trebuie sa fie, in teorie, corecta sau gresita. nu exista ceva de genul sustinerii invingatorului; pentru ca in momentul in care trebuie sustinut nu este invingator. nu exista lupta de partea cistigatoare; lupta se duce pentru a afla care este partea cistigatoare. daca o operatie a avut loc, a fost eficienta. daca un om a fost ucis, uciderea a fost eficienta. soarele tropical este eficient in a-i face pe oameni lenesi si adormiti, in aceeasi masura in care un sef de echipa bataus din lancashire este eficient in a-i face harnici ca niste albine. maeterlinck este la fel de eficient in a-i umple pe oameni de vibratii spirituale stranii ca si domnii crosse & blackwell in a-i umple de dulceata. totul depinde doar cu ce doresti sa fii umplut. lordul rosebery, fiind un sceptic modern, probabil ar prefera vibratiile spirituale. eu insa, ca crestin ortodox, prefer dulceata. insa ambii sint eficienti daca actiunea lor a reusit; si ineficienti pina in momentul incheierii acesteia. un om care se gindeste prea mult la succes va ajunge un sentimentalist stors de vlaga; pentru ca trebuie sa se uite intr-una inapoi. daca apreciaza doar victoria, trebuie sa se prezinte tirziu la lupta. pentru omul de actiune nu exista decit idealul.

acest ideal bine definit este o problema cu mult mai urgenta si mai practica in mijlocul timpurilor tulburi de acum din anglia; mai mult decit orice planuri sau propuneri imediate. pentru ca haosul de astazi se datoreaza unui soi de amnezie generala legata de tinta pe care o urmaream cu totii la inceputuri. nici un om nu mai cere ceea ce isi doreste; fiecare cere ceea ce are impresia ca poate primi. si tot asa, in timp poporul uita ce isi dorea omul la inceput; iar dupa o viata politica viguroasa si plina de succese, uita si el. avem o abundenta extravaganta de ‘varianta a doua’, un pandemoniu de ‘e bine si asa’. ei bine, acest soi de pliere a dorintelor nu numai ca previne aparitia oricarui fel de eroism, dar impiedica si realizarea unor compromisuri reale. se poate gasi mijlocul distantei intre doua puncte doar daca acestea sint fixe. s-ar putea sa putem ajunge la un aranjament intre doua parti care nu pot obtine amindoua ceea ce isi doresc; nu si daca acestia nu iti pot spune ce isi doresc. un chelner ar prefera mai degraba sa primeasca de la fiecare client comenzi clare, chiar daca acestea ar fi ‘ibis gatit in aburi’ sau ‘elefant fiert’, decit sa-i vada cu capul prins in miini pe fiecare, adinciti in calcule aritmetice legate de cantitatea de mincare posibil prezenta in bucataria restaurantului. cei mai multi dintre noi am avut de suferit de pe urma acelui tip de doamne care, dintr-un soi de altruism pervers, reusesc sa faca mai mult rau decit egoistii; care insista aproape in hohote pentru cel mai antipatic fel de mincare si se agata cu disperare de cel mai retras loc de sezut. cei mai multi dintre noi am participat la petreceri sau in excursii in care am asistat la aceasta agitatie efervescenta de auto-depreciere. spre deosebire de aceste admirabile femei, din motive mult mai meschine, practicienii politici tin lucrurile in aceeasi confuzie prin intretinerea dubiului asupra pretentiilor lor reale. nu este nimic care sa impiedice mai mult o rezolvare decit o aglomerare de astfel de mici capitulari. ne uitam uluiti la politicieni din toate aripile care sint pentru o educatie seculara, insa considera ca este inutil sa incerce sa faca ceva in aceasta directie; care doresc prohibitia totala, insa nu cred ca sint indreptatiti sa ceara asta; care regreta introducerea obligativitatii educatiei, insa o continua resemnati; sau care doresc improprietarirea taranilor si, in consecinta, voteaza pentru cu totul altceva. acest soi de oportunism nauc si incurcat este cel de care ne impiedicam la orice pas. daca oamenii nostri de stat ar fi fost vizionari, poate s-ar fi facut si ceva practic. daca le-am cere ceva abstract, poate am primi ceva concret in schimb. dupa cum pare, nu este numai imposibil de obtinut ceea ce isi doresc oamenii, dar este imposibil de obtinut si macar o parte din acestea, deoarece nimeni nu poate sa le puna clar pe hirtie. acea claritate si chiar duritate din negotul clasic pare ca s-a pierdut cu totul. uitam ca in cuvintul ‘compromis’ exista, printre alte lucruri, si particula bine definita si sonora ‘promis’. moderatia nu este vaga; este la fel de bine definita ca si perfectiunea. punctul din mijloc este definit in aceeasi masura in care sint definite punctele extreme.

daca sint pus de un pirat sa merg pe o scindura, e de prisos sa ma ofer, ca un compromis de bun simt, sa merg pina la o distanta rezonabila. pentru ca exact asupra acestei distante rezonabile nu vom fi de acord, eu si piratul. exista un moment deosebit de bine precizat matematic in care scindura se va inclina. bunul meu simt se intinde exact pina la acel moment; in schimb, bunul simt al piratului va incepe de-abia din acel punct incolo. insa acest punct este la fel de consistent definit ca orice alta diagrama geometrica; si la fel de abstract ca orice dogma religioasa.

si o bomboana 🙂

Ain’t got time for doubts or fears
Ain’t got time for shallow tears
Ain’t got time to bare my soul
Because I still got a hard way to go

Said that you got a losing hand
Ain’t no point in you raising sand
Ain’t got time to bare your soul
Because I still got a hard way to go

And it’s a crying shame
That you can’t lay the blame
On anybody else but yourself

Wish that you had my sympathy
You ain’t got no hold on me
And my heart is getting cold
And I still got a hard way to go

And it’s a crying shame
That you can’t lay the blame
On anybody else but yourself

And I still got a hard way to go